Începe Bucharest International Dance Film Festival!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-bucharest-international-dance-film-festival/

Astăzi începe cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival, găzduit de şase spaţii din Capitală. Urmează 5 zile de proiecţii speciale, cine(dans)concert cu filme de arhivă, competiţii de scurtmetraje şi masterclass-uri cu invitaţi de renume.

Un articol de Liliana Matei|4 septembrie 2019

Tema celei de-a cincea ediții a BIDFF – The Network/ Rețeaua – arată o maturizare a festivalului și marchează începutul unei noi faze de dezvoltare, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice care se află în prima fază de creație.

And Then We Danced, o co-producție Suedia-Georgia-Franța din 2019, în regia lui Levan Akin, care reprezintă totodată propunerea Suediei la Premiile Oscar, este filmul ce va deschide cea de-a cincea ediție a BIDFF și care va rula în prezența protagonistului Levan Gelbakhiani și a producătoarei Ketie Danelia.

Un portret al unei societăți conservatoare care-și îndepărtează sau ignoră cetățenii care nu urmează „tradiția”, And Then We Danced spune povestea lui Merab, un dansator care încearcă din răsputeri să se remarce în ansamblul național din care face parte și să-și croiască un viitor mai bun care să-l plaseze deasupra mediocrității și a sărăciei care-l înconjoară. And Then We Danced reprezintă debutul în lungmetraj al tânărului Levan Gelbakhiani, căruia acest rol principal (Merab) i-a adus recent premii la festivalurile de film de la Sarajevo și Odessa.

Pe lângă cele 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul, care au intrat în cele 3 competiții – internațională, națională și cea dedicată musicalurilor – mai pot fi urmărite în cadrul festivalului o serie de evenimente unice în peisajul cinematografic românesc:

  • Midnight Specials – o radiografie a filmului de dans, prezentată prin 16 producții de arhivă realizate între 1927 și 1972, într-un cine(dans)concert acompaniat de trupa Karpov not Kasparov, la Centrul Național al Dansului din București. Programul sprijinit de Conceptual Lab a fost curatoriat în parteneriat cu Arhivele Dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! Proiectul inițiat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și co-finațat prin AFCN cuprinde materialele filmografice din arhiva ANF. Curatorii secțiunii sunt: Corina Cimpoieru, Arhiva CNDB, și Bogdan Movileanu, redactor ANF.
    „Într-un cadru familiar – ALB \ NEGRU – Karpov not Kasparov vor comenta sonor momente de mișcare statică, transformate în dans, câte optsprezece cadre pe secundă, din diferite contexte istorice românești. Pe lângă filmul de dans Lache în harem, care o are în rolul principal pe celebra balerină Irinel Liciu, playlistul mai conține momente ca: Ecran coregrafic\ Ne-au vizitat țara\ Din toată lumea\ Culturale\ Actualitatea artistică\ Soli ai artei din țări prietene\ momente din emisiuni TV. Plus inconfundabilul tovarăș Nicolae Ceaușescu, comandantul suprem, în calitate de spectator al dansului.” – Karpov not Kasparov
    Intrarea la evenimentul de pe 4 septembrie, ora 21.00, de la Centrul Național al Dansului, este gratuită!
  • Love in the Age of the Virtual – 12 scurtmetraje de dans selectate de adolescenți pentru cei ce vor să descopere ce mai înseamnă iubirea în epoca virtuală, când totul se transformă în numere și biți. Selecția curatoriată de Ioana Bogdana și Eva Todică de la Super – Festival vă invită într-o lume specială, în care fiecare mișcare are un sens aparte, pe 6 septembrie, de la ora 16:00, la Cinema Muzeul Țăranului. Bilete disponibile prin Eventbook.
  • Corporealities – cinci filme cu cinci tipuri de limbaj fizic ce acoperă o plajă de emoții și situații care se întinde de la experiența amară a singurătății la hiperactivitatea din jungla modernă a finanțelor, de la relațiile de familie și între generații la comunitățile post-internet. Evenimentul realizat cu susținerea CINEDANS și curatoriat de Bucharest International Experimental Film Festival are loc pe 7 septembrie de la ora 20:00 la Centrul Național al Dansului București. Bilete, aici.
  • Cele mai bune filme din cadrul Festivalului de Film de Dans FIVER rulează pe 7 septembrie, de la ora 16:00, la LINOTIP – Centru independent coregrafic. Curatoriată de Samuel Retortillo, directorul FIVER, selecția este o prezentare a operelor cinematografice în care mișcarea este piatra de temelie a operelor dramaturgice. Un eveniment prezentat de Institutului Cervantes din București.
  • 3 masterclass-uri deschise publicului în cadrul E X P A N D – laboratorul de dezvoltare de proiecte cinematografice:
    Lecture Andy Wood , unul dintre cei mai renumiți creatori de film de dans, recunoscut pentru estetica sa minimală și arhitecturală – joi, 5 septembrie, ora 15.00, la Apollo111 Teatrul

Lecture Claudia Kappenberg, artistă activă în spectacole și media – sâmbătă, 7 septembrie, ora 10.00 la Apollo111 Teatrul

Masterclass Peter Schneider, producător de teatru și film american, primul președinte al Studiourilor Walt Disney (1985 – 1999) – duminică, 8 septembrie, ora 11.00, la Apollo111 Teatrul.

Festivalul se încheie cu proiecția filmului documentar Maguy Marin: L’urgence d’Agir în regia lui David Mambouch care prezintă viața lui Maguy Marin – unul dintre cei mai importanți coregrafi de pe scena mondială.

Evenimentele se vor desfășura la Institutul Francez – Cinema Elvira Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Fabrica Gastropub, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Apollo 111 și Centrul Național al Dansului București.

Cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie, în șase locații din București.

BIDFF este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul este sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei, Conceptual Lab, ADFR – Asociația pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, Ambasada Suediei la București, Institutul Balassi (Institutul Maghiar din București) și susținut de DHL, Cărturești, Techir și Alira.
Ediția a V-a a BIDFF este organizată în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, Institutul Cervantes la București, Super – Festivalul de filme făcute de adolescenți, Bucharest International Experimental Film Festival, Cinedans Amsterdam (Cinedans on tour), Fiver International Screendance Movement, Institutul Francez – Cinema Elvira Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Fabrica Gastropub, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Apollo 111.

Plăcut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, A List Magazine, AaRC.ro, Cărturești, FilmSi.ro, Films in Frame, Movienews, Un site de muzica și Ziarul Metropolis

Detalii pe: website, Facebook page & Facebook event, Instagram.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.