Începe cel mai mare Bookfest din istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cel-mai-mare-bookfest-din-istorie/

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018

Cea de-a XIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în cel mai mare spațiu expozițional de la Romexpo, pavilionul B2. Iubitorii de carte se vor bucura anul acesta de standuri considerabil mai mari, implicit de o ofertă de carte mai diversă (peste 150 de expozanți), dar și de reduceri considerabile de preț.

Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, a precizat pentru News.ro că ediţia din acest an oferă entităţilor editoriale prezente un spaţiu mult mai generos de expunere (15.000 de metri pătraţi) şi vizitatorilor posibilitatea de a găsi mult mai uşor volumele dorite.

“Ediţia din acest an va fi altfel. Este prima dată când un târg de carte din România se desfăşoară într-un spaţiu adecvat. Până acum era ori acea “ciupercă”, unde era nebunia cu mersul pe nivele, cu saloane în care ameţeai, acum, aici este un dreptunghi care are o suprafaţă mai mare cu 50% decât am avut până acum în orice loc, în care editurile se pot aşeza în mod natural şi în care publicul poate să vadă producţia editorială în ansamblul ei, fără să umble, să caute”, spune Grigore Arsene, subliniind că “toate târgurile mari din lume se desfăşoară în astfel de săli iar noi nu aveam un astfel de spaţiu”.

Despre invitatul de onoare al Salonului, Grigore Arsene a declarat: “A fost o discuţie foarte lungă cu SUA. La ei, editurile sunt puteri în sine şi este foarte dificil să organizezi aşa ceva. Ei nu prea acceptă lucrul acesta, dar au spus da. În felul acesta toate traducerile din literatura de fiction şi de nonfiction vor fi puse în evidenţă prin această „pălărie” mare, ţară invitată, vor fi şi evenimente specifice. Ei şi-au ales ca temă literatura sudistă, şi mai ales literatură sudistă feminină”.

Deschiderea oficială a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc miercuri, 30 mai, la ora 12.00. Inaugurarea standului Statelor Unite ale Americii este programată la ora 13.00.

Copiii vor avea propriul lor Bookfest – Bookfest Junior, un spaţiu dedicat exclusiv lansărilor şi evenimentelor pentru cei mici.

Anul acesta, vor fi circa un milion de cărţi, cu reduceri de până la 80% din preţul de copertă, câteva sute de evenimente, proiecţii de filme şi lansări de carte de care publicul se poate bucura în cele cinci zile de Bookfest.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 30  mai – 10.00-20.00; joi, 31 mai – 10.00-20.00; vineri, 1 iunie – 10.00-21.00; sâmbătă, 2 iunie – 10.00-21.00; duminică, 2 iunie – 10.00-20.00.

Foto: Bookfest  – facebook. Sursa: News.ro

11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.