Începe festivalul „Lună plină”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-luna-plina/

Pe 23 iulie începe cea de-a 3-a ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”. Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate şi premiere ale ultimilor doi ani, şi de 22 de scurtmetraje fantastice.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

Gala de deschidere va avea loc începând cu ora 21:30 în aer liber, la Grădina Melies, cu The World’s End / Sfârșitu’ lumii (Marea Britanie, 2013), cea mai recentă ispravă marca Edgar Wright/Simon Pegg/Nick Frost și partea a treia (și ultima) a trilogiei „Cornetto”.

Festivalul se va încheia duminică, 27 iulie, la prânz, cu proiecția filmului câștigător.

Capetele de afiș ale ediției sunt cele două competiții (șase lungmetraje și cincisprezece scurtmetraje), programul special Focus România, care reunește șapte dintre cele mai importante scurtmetraje fantastice realizate în ultimii doi ani, sau secțiunile paralele Tenebre (Rigor Mortis, Witching and Bitching / Vrăjitoarele din Zugarramurdi, All Cheerleaders Die / Și majoretele mor, Haunter, Cheap Thrills / Senzații, și Life after Beth / Viața după Beth) și Grindhouse (Here Comes the Devil / Iată diavolul!, Wolf Creek 2, Goal of the Dead). Toate aceste filme sunt prezentate în premieră în România.

N-ar trebui ratate nici proiecțiile aniversare cu The Texas Chain Saw Massacre, în versiune restaurată digital, Haxan, cu acompaniamentul live al duo-ul Apa Neagră (parte a colectivului Nu & Apa Neagră) sau midnight screening-ul de-acum tradițional cu The Rocky Horror Picture Show.

Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziția Sinboy & Bony Present: „Morbid Obsessions, Demonic Possessions”, Atelierele Fantastice, diferite activități mai mult sau mai puțin sportive (Ghost Hunting, The Dungeon, TransyBike) și petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Țăruș”.

În acest an, se extinde BIBLIOTECA FANTASTICĂ DE LA BIERTAN. Cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitați la festival cu câte un volum de proză (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi câte un cocktail special „Lună Plină”. Iar pentru cei care sunt „mai mult cu filmul”, o casetă video originală sau înregistrată cu un film de gen va avea același efect.

Toate detaliile despre transport și cazare se găsesc aici.

Abonamente: http://biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/1805666/Full-Moon-Festival

29
/08
/17

Tocmai s-a sfârșit cea de-a opta ediție a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară). Cum a fost?

29
/08
/17

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.

28
/08
/17

Actorul Orlando Bloom va produce şi va fi protagonistul serialului “Carnival Row” care va fi lansat de Amazon în 2019, informează Variety. Acţiunea serialului are loc într-un oraş neo-victorian în care creaturi mitice s-au refugiat din cauza războaielor care le-au distrus locurile natale.

26
/08
/17

Nicio altă societate nu a primit atât de mulţi imigranţi ca Statele Unite ale Americii, iar fiecare grup a contribuit cu ceva diferit şi unic la ceea ce reprezintă astăzi această naţiune. Poveştile celor care au creat America au fost reunite într-un nou serial difuzat de HISTORY®, începând de astazi, 26 august, de la ora 21:00.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".