Începe festivalul „Lună plină”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-luna-plina/

Pe 23 iulie începe cea de-a 3-a ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”. Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate şi premiere ale ultimilor doi ani, şi de 22 de scurtmetraje fantastice.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

Gala de deschidere va avea loc începând cu ora 21:30 în aer liber, la Grădina Melies, cu The World’s End / Sfârșitu’ lumii (Marea Britanie, 2013), cea mai recentă ispravă marca Edgar Wright/Simon Pegg/Nick Frost și partea a treia (și ultima) a trilogiei „Cornetto”.

Festivalul se va încheia duminică, 27 iulie, la prânz, cu proiecția filmului câștigător.

Capetele de afiș ale ediției sunt cele două competiții (șase lungmetraje și cincisprezece scurtmetraje), programul special Focus România, care reunește șapte dintre cele mai importante scurtmetraje fantastice realizate în ultimii doi ani, sau secțiunile paralele Tenebre (Rigor Mortis, Witching and Bitching / Vrăjitoarele din Zugarramurdi, All Cheerleaders Die / Și majoretele mor, Haunter, Cheap Thrills / Senzații, și Life after Beth / Viața după Beth) și Grindhouse (Here Comes the Devil / Iată diavolul!, Wolf Creek 2, Goal of the Dead). Toate aceste filme sunt prezentate în premieră în România.

N-ar trebui ratate nici proiecțiile aniversare cu The Texas Chain Saw Massacre, în versiune restaurată digital, Haxan, cu acompaniamentul live al duo-ul Apa Neagră (parte a colectivului Nu & Apa Neagră) sau midnight screening-ul de-acum tradițional cu The Rocky Horror Picture Show.

Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziția Sinboy & Bony Present: „Morbid Obsessions, Demonic Possessions”, Atelierele Fantastice, diferite activități mai mult sau mai puțin sportive (Ghost Hunting, The Dungeon, TransyBike) și petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Țăruș”.

În acest an, se extinde BIBLIOTECA FANTASTICĂ DE LA BIERTAN. Cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitați la festival cu câte un volum de proză (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi câte un cocktail special „Lună Plină”. Iar pentru cei care sunt „mai mult cu filmul”, o casetă video originală sau înregistrată cu un film de gen va avea același efect.

Toate detaliile despre transport și cazare se găsesc aici.

Abonamente: http://biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/1805666/Full-Moon-Festival

26
/09
/17

Filmul „Tulip Fever / Febra Lalelelor” urmăreşte povestea unui artist, Jan Van Loos (Dane DeHaan), care se îndrăgoseşte de o tânără măritată, Sophia Sandvoort (Alicia Vikander), când i se comandă pictarea portretului ei în timpul Tulip maniei din Amsterdamul secolului al XVII-lea. „Tulip Fever / Febra Lalelelor”, distribuit de Forum Film România, rulează în cinematografele din toată ţara.

25
/09
/17

Regizorul Martin Scorsese va preda un curs pe internet ce va fi dedicat artelor cinematografice. Inițiativa reprezintă prima incursiune a renumitului cineast american în domeniul cursurilor difuzate online. Cineastul american, câștigător al unui premiu Oscar, va debuta în calitate de profesor de arte cinematografice la începutul anului 2018 prin intermediul unui curs online difuzat de platforma educațională MasterClass.

25
/09
/17

Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al 7-lea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, ANIVERSAREA, ce va avea loc 10 noiembrie, la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est.

23
/09
/17

Cel mai nou film al regizorului Darren Aronofsky, „Mother!”, a cărui premieră a avut loc recent în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, va deschide Dracula Film Festival, fiind proiectat în avanpremieră națională. Cea de-a cincea ediție a festivalului dedicat filmelor horror și fantasy, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie, la Brașov.

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

20
/09
/17

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov și Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

20
/09
/17

„Am avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea.” - Sophia Loren. Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 83 de ani.

19
/09
/17

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

19
/09
/17

Filmările la "Moromeții 2", în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal, au debutat ieri (18 septembrie), în comuna Talpa, locație unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului. Filmările vor dura trei săptămâni și au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeași în care s-a înregistrat prima peliculă.

19
/09
/17

Astăzi, 19 septembrie (de la ora 21.00), mîine și poimîine, la CinemaPRO, American Independent Film Festival pregăteşte trei întâlniri cu actorul Ethan Hawke, invitat special al Festivalului. Astfel,, în această seară, celebrul actor va prezenta filmul "Born to Be Blue" - premieră în România. Ethan Hawke joacă rolul celebrului trompetist şi muzician Chet Baker, devenit o legendă a jazz-ului în anii ʼ50.