Începe Les Films de Cannes à Bucarest!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-les-films-de-cannes-a-bucarest-2/

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, şi va cuprinde Bucureştiul timp de zece zile, Braşovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) şi Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului şi Cinemateca Eforie.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2017

În București, în cele 4 săli în care se desfășoară festivalul, sunt programate în deschidere filme câștigătoare ale Premiului Palme d’Or.

După gala de deschidere care va începe la ora 19:00, la Cinema Muzeul Țăranului va fi proiectat, de la 20:30, filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile în prezența echipei de realizatori. Tot de la 20:30, la Cinema Pro va rula filmul câștigător al Palme d’Or-ului de anul acesta, The Square, care va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Skype cu regizorul suedez Ruben Östlund.

The Assassin

Biletele pentru proiecția din această seară a comediei suedeze nonconformiste s-au epuizat deja de miercuri.

Totodată, la Cinema Elvira Popescu rulează Entre les murs, Palme d’Or-ul regizorului francez Laurent Cantet, unul dintre cei doi invitați speciali ai festivalului, căruia îi este dedicată și o retrospectivă. Laurent Cantet va ajunge în România pe 18 octombrie și va introduce filmul Retour à Ithaque, care va fi precedat și de proiecția scurtmetrajului său, Tous à la manif, pentru care a primit premiul Jean Vigo în 1994. Pe 19 octombrie va participa la premiera celui mai recent film al său L’Atelier, aflat anul acesta la Cannes în competiția Un Certain Regard și va răspunde, după proiecție, întrebărilor publicului într-o discuție moderată de Boglarka Naghi.

Cel de-al patrulea film de Palme d’Or proiectat vineri este Pelle the conqueror (1987), în regia lui Bille August. Cineastul a cucerit două asemenea trofee la Cannes și a devenit primul câștigător al Palme d’Or-ului care decide să facă un film pentru piața chineză. Filmul se numește The Chinese Widow și poate fi vizionat duminică, de la ora 17:30, la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul FOCUS-ului dedicat CHINEI la această ediție de festival.

În deschiderea FOCUS CHINA se va proiecta scurt-metrajul A Gentle Night de Qiu Yang (Palme d’Or, Cannes 2017). Proiecția va avea loc sâmbătă, la Cinema Muzeul Țăranului, începând cu ora 18:00 și va fi introdusă de criticul de film Maggie Lee(Variety) în prezența pe Skype a regizorului Qiu Yang. Filmul A Gentle Night va fi urmat de lungmetrajul  Mystery de Ye Lou, (Un certain regard, Cannes 2012).

Pelle the Conquerer

Din secțiunea FOCUS CHINA, mai face parte I Am Not Madame Bovary, filmul lui Xiaogang Feng, care a avut premiera mondială la Cannes și a câștigat  apoi numeroase premii în festivaluri din întreaga lume.

Filmul Angels Wear White ne aduce pe ecrane munca lui Vivian Qu, unul dintre cei mai reputați și stimați cineaști chinezi contemporani.

The Assassin, câștigător al Premiului pentru regie la Cannesîn 2015 și propus de Taiwan la Oscar este poate unul dintre cele mai vizionate filme recente, al cărui dialog esteîn limba chineză, în Europa, fiind o superbă explorare a istoriei artelor marțiale, primită cu ovații de presa internațională. În timpul dinastiei Tang, în secolul IX, o femeie-asasin primește ordin să omoare un nobil pe care-l iubise cândva. „Cadru cu cadru, este poate cel mai răvășitor de frumos film pe care l-a făcut Hou, și cu siguranță cel mai captivant”, scrie publicația americană „Variety”.

FOCUS CHINA se încheie cu câștigătorul de anul acesta al Leopardului de Aur de la Locarno, Mrs. Fang. Filmul documentaristului radical Wang Bing spune o poveste care a generat o întreagă dispută etică atât în perioada realizării, cât și după premiera la prestigiosul festival elvețian.Mrs.

Fang este prezentat în parteneriat cu Astra Film Sibiu – fiind unul dintre cele 4 documentare prezente la Cannes, pe care cele două festivaluri care se desfășoară în paralel au decis să le prezinte concomitent și în premieră, în această săptămână în București și Sibiu.

Tot în acest weekend are loc și Retrospectiva Béla Tarr, cu patru dintre cele mai puternice filme ale regizorului. Astăzi se proiectează filmulAlmanac of Fall (1985) de la ora 20:30, la Cinemateca Eforie, pentru ca sâmbătă să ruleze în același loc, de la 15:45, capodopera cineastului, Werckmeister Harmonies (2001) și de la ora 19:00, filmul premiat la Veneția după care regizorul a decis să renunțe la cariera de cineast, The Turin Horse (2011). Tot laCinemateca Eforie se va proiecta pe peliculă, duminică, filmul de 7 ore jumătate al regizorului, Satantango (1994).

Bela Tarr

Béla Tarr, un lup singuratic al cinemaului Est-European post-tarkovskian acceptă rar ieșirile în public, așa încât vă așteptăm cu atât mai mult la discuția liberă despre cinema și filmele sale, care va avea loc sâmbătă la Cinemateca Eforie. Mult-așteptatul regizor va intra într-un dialog cu reputatul critic francez Jean Michel Frodon, invitat special al festivalului.

Nu în ultimul rând, duminică, 15 octombrie este o zi specială în care publicul cinefil bucureștean are șansa de a-l vedea în carne și oase pe unul dintre cei mai tineri și talentați actori ai momentului, Louis Garrel.  Provenit dintr-o familie de cineaști și prezent în două pelicule care vor rula în acest weekend la ediția a 8-a Les Films de Cannes à Bucarest,

Louis Garrel va răspunde întrebărilor publicului după proiecția de la Cinema Pro a filmului Le Redoubtable, în regia lui Michel Hazanavicius, unde interpretează personajul lui Jean-Luc Godard, figură emblematică a Noului Val Francez.

Așadar,Les Films de Cannes à Bucarest vă invită să vă rezervați din timp locul la filmele și discuțiile care vă interesează, întrucât peste 10.000 de bilete au fost deja rezervate înainte de deschiderea festivalului de către mulți iubitori ai filmelor arthouse aduse de pe croazetă anul acesta.

În fiecare seară, dupăproiecții, cinefilii sunt așteptați la un pahar de vin, la Appollo 111 (Str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23 – 25)săpovestească despre filmele zilei și despre cele care vor urma.

Biletele pentru cea de-a opta ediție a Les Films de Cannes à Bucarest sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.Programul complet și mai multe detalii despre filme și invitați sunt disponibile pesite-ul filmedefestival.ro.

Retrospectiva Bela Tarr este organizată de Voodoo Films și finanțată de Centrul Național al Cinematografiei iar Artiști în dialog – Laurent Cantet este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.*

Programul poate fi găsit pe www.filmedefestival.ro.

Foto: Les Films de Cannes à Bucarest – Ionut Dobre, filmedefestival.ro.

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.