Începe luna SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-luna-sonoro/

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti.

Un articol de Corina Vladov|1 noiembrie 2013

Astăzi, la ora 19.00, începe Sonoro „UP”, ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

Spectacolul din seara aceasta reunește artiști internaționali binecunoscuți publicului iubitor de muzică de cameră: Diana Ketler (pian), Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă), Monika Leskovar (violoncel) și Olivier Darbellay (corn).

În 2013, Festivalul SoNoRo sărbătoreşte opt ani de existenţă printr-o ediție triumfală, la înălțime, care dezvăluie o altă latură a personalității festivalului, precum și un program bogat, ales din sugestiva temă.

Publicul bucureștean va avea douăsprezece ocazii înlănțuite să simtă atmosfera festivalului, începând cu spectacolul de deschidere de la Palatul Cotroceni și continuând, în tempo vioi, în frumoasele săli de spectacol din Palatul Cercului Militar Național, Banca Națională a României, ArCuB, Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Ateneul Român și la Catedrala Sf. Iosif.

Anul acesta, SoNoRo lansează și un nou CD oficial al festivalului, în interpretarea Ansamblului Raro. Acesta reunește trei capodopere ale repertoriului muzicii de cameră din spațiul central-european, printre care cvintetul cu pian al lui Ernst von Dohnányi și cvartetul cu pian al lui Antonín Dvořák.

Ansamblul Raro, ensemble in residence al Festivalului SoNoRo, este binecunoscut pentru interpretările intense și pline de exuberanță. Din aceste motive ansamblul a fost caracterizat de New York Concert Review drept „unul dintre cele mai bune şi mai adaptabile grupuri de tineri muzicieni care au apărut vreodată în faţa publicului”.

sonoro

Festivalul Sonoro se desfăşoară între 1 și 19 noiembrie

Seria de concerte din capitală se va încheia marți, 12 noiembrie, la Cinema „Elvira Popescu”, printr-o lansare dedicată colecționarilor de frumos: albumul foto de artă SoNoRo Conac, semnat de Șerban Mestecăneanu, cu texte scrise de Luiza Zamora și un concept grafic realizat de Corina Duma.

Citiți și: SoNoRo – cinci mari concerte in festivalul muzicii de cameră

SoNoRo „UP” va continua apoi în Cluj-Napoca și în Iași, până pe 19 noiembrie.

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit online, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas  şi pe www.eventim.ro.

15
/04
/15

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

15
/04
/15

Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).