Începe prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-prima-editie-a-festivalului-filmului-palestinian-din-romania/

Prima ediţie a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la Bucureşti cu proiecţia în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitaţie la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir. Festivalul are loc între 26 şi 28 noiembrie la Cinema PRO din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018

Timp de trei zile, spectatorii vor putea să vadă cinci dintre cele mai de succes filme palestiniene recente, printre care și propunerea Palestinei la Premiile Oscar2019, și să discute cu doi dintre cei mai apreciați cineaști palestinieni – actorul Mohammad Bakri și regizorul Raed Andoni.

Premiat anul trecut la prestigioasele festivaluri de la Locarno și Mar del Plata, „Wajib – Invitație la nuntă” („Wajib”, 2017), al treilea film al regizoarei Annemarie Jacir, poate fi văzut în premieră în România la gala de deschidere a FFP, în prezența cunoscutului actor Mohammad Bakri, interpretul rolului principal.

Wajib

„Vânătoare de fantome” („Ghost Hunting”) a fost ales în 2017 cel mai bun documentar din secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin, iar recent a fost desemnat să reprezinte Palestina în cursa pentru Premiile Oscar 2019. Filmul va fi proiectat în cadrul galei de închidere, cu participarea regizorului Raed Andoni.

Tot de la Festivalul de la Berlin vine și surprinzătorul „Dragoste, furt și alte încurcături” („Love, Theft and Other Entanglements”, 2015), primul film al regizorului Muayad Alayan, unul dintre cei mai originali regizori palestinieni.

3000 Nights

Extrem de așteptată este și puternica dramă „3.000 de nopți” („3.000 Nights”, 2015), debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizoarei Mai Masri, prezentat la festivalurile de la Toronto, Londra, Busan sau Valladolid.

Al doilea documentar din selecție este „Gaza Surf Club” (2016), realizat de regizorii germani Philip Gnadt și Mickey Yamine și prezentat la prestigioasele festivaluri Toronto și Max Ophüls.

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Programul complet și detalii despre filme pot fi găsite pe pagina oficială – www.palestinianfilmfestival.org și pe pagina de Facebook a festivalului.

Abonamentele și biletele pot fi achiționate din rețeaua Eventbook sau online accesând: www.eventbook.ro/program/festivalul-filmului-palestinian.

Foto: Festivalul Filmului Palestinian – facebook

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.