Începe Sibiu Jazz Competition
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-sibiu-jazz-competition/

Astăzi, 10 noiembrie, începe Sibiu Jazz Competition, cel mai longeviv concurs internaţional de jazz din România. Anul acesta, pentru prima dată de la lansare, concursul se desfăşoară separat de Sibiu Jazz Festival, având identitate vizuală şi date de desfăşurare proprii.

Un articol de Petre Ivan|10 noiembrie 2017

Publicul poate asculta concertele programate în cadrul concursului la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia, începând cu ora 19:00, de vineri, 10 noiembrie, până duminică, 12 noiembrie, inclusiv.

Concursul de la Sibiu se bucură de o vizibilitate foarte bună în ultimii ani, dovadă fiind numărul mare de înscrieri de anul acesta, 53 participanţi din 15 țări, din care consiliul artistic a selectat 13 finaliști.

Tinerii muzicieni de la Mario Rafael Trio (Ungaria) vor surprinde cu improvizaţiile cu influenţe balcanice sau hip-hop. Pasquale Mandia Trio (Italia) vor aduce acorduri asemănătoare coloanelor sonore de muzică de film (cu influenţe de muzică ambientală, electronică şi armonii de jazz nordic). Vibe Quartet (Polonia) vor construi sonorităţi în jurul vibrafonului, iar Gottfried di Franco 5et (Belgia) vor integra în muzica lor influenţe ale impresioniştilor francezi ai muzicii clasice, precum şi diferite tradiţii folclorice, world-music, inclusiv influenţe braziliene.

România este prezentă în concurs cu două formaţii: Fluffy & Mr. Grey, un duo româno – belgian, Lisa De Meester şi  Ioan-Iulian Mureşan, cu o combinaţie timbrală inedită, vioară şi chitară, alături de Bianca Olteanu Quartet – patru tineri ce vin cu o abordare proaspătă a compoziţiilor pentru voce, pian, bas şi tobe.

Vineri şi sâmbătă, pe 11 şi 12 noiembrie, vor susţine recitaluri în cadrul competiţiei câte 5 formații pe seară, urmând ca duminică să concerteze ultimii 3 concurenţi. Tot duminică, Big Band Gaio din Cluj, care sărbătorește 35 ani de existenţă va susţine un concert aniversar.

La sfârşitul serii de duminică, 12 noiembrie, va avea loc Gala de Premiere.

Juriul Sibiu Jazz Competition, prezidat de H.J. Konstantin Schmidt, este format anul acesta din 5 membri: Jean-Pierre Bissot (directorul “Gaume Jazz Festival” Belgia), Florian Lungu (muzicolog, compozitor şi realizator de emisiuni jazz), Ștefan Vannai (fondator şi dirijor Big Band Gaio), Pavel Pușcaș (muzicolog) şi Marius Dumitru (muzician si compozitor).

În fiecare seară, după concurs vor avea loc concerte jam-session în clubul ’’The Wolf’’ (situat pe Strada Dobrun nr. 1) la care vor participa artiştii înscrişi în concurs alături de prieteni ai jazzului.

Biletele pentru Sibiu Jazz Competition 2017 se pot achiziționa din rețeaua Eventim. Preţul unui bilet pentru o singură seară este de 20 lei, iar abonamentul  valabil pentru cele 3 zile este 50 lei. Costul unui bilet pentru elevi, studenţi, pensionari sau persoane cu dizabilităţi este de 10 lei pe seară.

Accesul este liber la concertele after-party de la club ’’The Wolf’’din fiecare seară, de vineri, 10 noiembrie, până duminică, 12 noiembrie, inclusiv.

Toate concertele din cadrul Sibiu Jazz Competition desfăşurate pe scena Sălii Thalia vor fi transmise live atât pe pagina de Facebook Sibiu Jazz Festival https://www.facebook.com/sibiujazz/, pe siteul oficial www.sibiujazz.ro, cât si pe www.livestream.com.

Sibiu Jazz Competition, se află sub umbrela Sibiu Jazz Festival – membru al Europe Jazz Network, cea mai mare reţea europeană care susţine jazzul. Pe scena Sibiu Jazz Competition au urcat nume marcante ale jazzului românesc precum Anca Parghel, Teodora Enache, Aura Urziceanu, Harry Travitian, Mircea Tiberian.

Foto: Sibiu Jazz Competition – facebook

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.