Începe Untold!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-untold/

Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din ţară, va fi cel mai mare podium amenajat în România.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2016

Potrivit organizatorilor scena va avea o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri, urmând să fie amplasat un număr dublu de echipamente față de prima ediție a festivalului, care a fost anul trecut, când Cluj-Napoca a deținut titlul de „Capitală Europeană de Tineret”, iar Untold a fost principalul eveniment al acestei manifestări.

Una dintre atracțiile festivalului va fi prezența, pe scenă, ca DJ, a lui Hodor, personajul din „Game of Thrones”. Actorul Kristian Nairn, care interpretează acest personaj este pasionat de muzica house și este, de mai bine de cinci ani, un DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7 Sessions.

La ediția din acest an sunt așteptați să urce, pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, peste 150 de artiști atât din România cât și din întreaga lume.Untold

În acest an, conceptul creativ al festivalului pornește de la poveștile nespuse ale Transilvaniei.

Dat fiind faptul că organizatorii se așteaptă, la această ediție, la o participare mai numeroasă decât cea de anul trecut, anul acesta vor fi mult sporite și măsurile de securitate, atât pentru a se asigura o bună desfășurare a concertelor, dar și din cauza contextului internațional.

Astfel, 900 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai M.A.I. vor acționa în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.

A doua ediție a Festivalului Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 — 7 august. Principalele concerte așteptate sunt ale Hardwell, Tiesto, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Afrojack, Martin Garrix. Organizatorii estimează un public de peste 300.000 de persoane.

Untold a primit în 2015 premiul „Best Major European Festival” încă de la prima ediție.

Foto:  Untold – facebook

10
/02
/16

Orchestra Filarmonicii din Berlin, situată în top zece al celor mai bine cotate orchestre din lume și desemnată în anul 2008 drept “cea mai bună orchestră din lume” (The Gramophone) deschide ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, cu două concerte care vor avea loc pe 31 august și pe 1 septembrie 2019.

09
/02
/16

Nominalizat de șapte ori la Premiile Grammy, Omar Sosa este un artist exact așa cum e Cuba. O insulă între trei continente ale muzicii, care reușește să-și definească o identitate distinctă. Va concerta pe 30 iunie, la București, în cadrul Jazz Night Out.

05
/02
/16

Cea dintâi premieră a anului 2016, "Hapciu în RE major", adaptare după celebra operetă "Mam'zelle Nitouche" (de F.R. Hervé, libret de Henri Meilhac și Albert Millaud), marchează un moment unic în istoria Operei Comice pentru Copii: este pentru prima dată când pe scena instituției se montează un spectacol de operetă. Premiera are loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 17.00, și duminică, 21 februarie, de la ora 11.00.

05
/02
/16

Un frumos recital conceput în jurul a doi mari compozitori ai repertoriului german – Beethoven și Brahms – este ceea ce ne propun miercuri, 10 februarie (19.00) la Sala Radio violonista Cristina Anghelescu (solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio) și pianistul Daniel Goiţi.

05
/02
/16

„Aphonopelma johnnycashi” se va numi păianjenul care a împrumutat numele cântăreţului Johnny Cash. Creatura cu opt picioare este neagră în întregime, așa cum se îmbrăca regretatul artist, decedat în 2003 și care cânta cu chitara sa mai ales "Man in Black", unul din hiturile sale.

02
/02
/16

Filarmonica “George Enescu”  şi  asociaţia “Clasic e fantastic” anunţă cel de-al doilea concert al anului 2016, din ciclul educativ „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. Duminică, 21 februarie, la orele 10 şi 12.30, copiii sunt invitaţi să afle povestea Bărbierului din Sevilia, capodopera de teatru muzical semnată  de compozitorul Italian Gioacchino Rossini.

01
/02
/16

Așa cum și-a obișnuit publicul și în stagiunile precedente, Orchestra de Cameră Radio îi aduce în fața publicului pe câțiva dintre tinerii muzicieni români care vor „scrie” mai departe istoria scenelor de concert din țară și din străinătate: laureaţii competiţiei naţionale anuale „DRUMUL SPRE CELEBRITATE”. 

23
/01
/16

Mai este loc de noi interpretări pentru Brahms și Beethoven? Mi-am pus întrebarea înainte de a asculta două discuri apărute recent pe piață, semnate de nume importante ale artei interpretative contemporane: violonista olandeză Janine Jansen și dirijorul austriac Manfred Honeck, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh. Și am descoperit, nu neapărat cu surprindere, ci cu încântare, că Brahms și Beethoven au încă (foarte) multe de spus.

22
/01
/16

Super! Pet Shop Boys lansează un nou album, cel de-al 13-lea al grupului care a cunoscut gloria cu hituri ca "West end girls", "It's a sin", "Domino Dancing" sau "Go west". Noul album, ce urmează să apară pe piaţă pe 1 aprilie, se numeşte, desigur, "Super".