Inferno, cu Tom Hanks şi Ana Ularu, în deschiderea Dracula Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/inferno-cu-tom-hanks-si-ana-ularu-in-deschiderea-dracula-film-festival/

Filmul laureatului premiului Oscar, Ron Howard, Inferno, va deschide cea de-a patra ediţie a Dracula Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 12 – 16 octombrie, la Braşov. Inferno( SUA, 2016), thrillerul bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui Dan Brown, îi are ca protagonişti pe Tom Hanks, Felicity Jones, iar într-un rol secundar apare celebra actriţă româncă Ana Ularu.

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2016

Faimosul expert în simbolistică, Robert Langdon (Tom Hanks), se află pe urmele unor indicii care îl conduc la marele Dante. Doar că acesta se trezește amnezic într-un spital italian, unde se aliază cu Sienna Brooks (Felicity Jones), o doctoriță care, speră el, îl va ajuta să își redobândească memoria. Împreună pleacă într-o cursă nebunească prin Europa pentru a dejuca un complot mondial.

Filmul va fi proiectat în avanpremieră națională, este distribuit de Intercom Film, iar din 14 octombrie va rula în cinematografele din România.

Timp de 5 zile, pasionații de filme horror și fantasy, vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi și apreciate filme de gen, atât în cadrul competițiilor de lungmetraj, scurtmetraj internațional și românesc, cât și în afara lor.

Therapy

Therapy (Franța, 2016), cel de-al doilea lungmetraj al lui Nathan Ambrosioni, numit și copilul minune al filmului horror, în vârstă de doar 16 ani, va fi proiectat, de asemenea, în afara competiției, la Dracula FF.

Filmul a făcut parte din selecțiile oficiale ale festivalelor Fantasia (Canada) și Sitges (Spania) și prezintă, într-un mod inedit din punct de vedere al montajului, aventurile sumbre ale unui grup de prieteni care explorează clădirea abandonată a unui spital de nebuni.

Under The Shadow

Under The Shadow (Iran, 2016), debutul în lungmetraj al regizorului de origine iraniană Babak Anvari, care a avut premiera mondială la Sundance 2016, va rula de asemenea în afara competiției Dracula Film Festival. Premiat la Fantaspoa 2016 (Brazilia), filmul spune povestea unei mame și a fiicei sale, care încearcă să se descurce în Teheranul sfâșiat de război al anilor ’80, când o entitate malefică începe să le bântuie locuința.

Metropolis

Metropolis, capodopera lui Fritz Lang, unul dintre cele mai cunoscute filme mute ale expresionismului, care se află la baza genului science fiction, va fi proiectat în închiderea Dracula Film Festival.

Într-o metropolă futuristă, în care cele două clase sociale, cea a liderilor bogați și cea a muncitorilor înrobiți de sărăcie sunt foarte bine delimitate, fiul conducătorului orașului se îndrăgostește de o profetă din clasa de jos.

Filmul va fi acompaniat muzical live de către DJ-ul francez RadioMentale.

Dracula Film Festival va avea loc în Brașov, în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta.

Foto: Inferno, Dracula Film Festival  – .facebook.com/DraculaFilmFestival

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.