Ingeri in America: spectacolul lui Victor Ioan Frunză revine la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/ingeri-in-america-spectacolul-lui-victor-ioan-frunza-revine-la-teatrul-metropolis/

Teatrul Metropolis din Bucureşti reia spectacolul „Îngeri în America“, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, marţi, 15 octombrie, de la ora 18.00.

Un articol de Corina Vladov|14 octombrie 2013

Teatrul Metropolis din Bucureşti reia spectacolul Ingeri in America, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, marţi, 15 octombrie, de la ora 18.00.

Nu e doar o piesă despre tematica gay, ci poate fi şi o piesă religioasă, iar directorul de scenă Victor Ioan Frunză a reliefat acest lucru în spectacolul lui, în care joacă, printre alţii, George Ivaşcu, Virginia Mirea şi George Costin.

„Supranaturalul poate fi întâlnit acolo unde nu credem că ar putea să existe“, spunea Victor Ioan Frunză, arătând că unii oameni care se bat în piept şi spun că există îngeri, de fapt nu au ochi să îi vadă, iar cei marginalizaţi de societate îi găsesc mai uşor şi mai repede în viaţa lor.

Piesa lui Tony Kushner, Ingeri in America, are structura unei tragedii care îşi ia uneori forţa chiar din râsul trist al personajelor care îşi ironizează drama. Un text bun, o poveste puternică şi o temă nesfârşită: dragostea.

Piesa vorbeşte despre credinţă, despre iubire şi despre acceptare, într-un moment în care izbucnise o boală necruţătoare: SIDA. Acţiunea debutează în 1985 şi se încheie în 1990.

ingeri in america

Virginia Mirea şi George Costin, într-o scenă din spectacolul Ingeri in America

Victor Ioan Frunză a alcătuit foarte atent distribuţia, după castinguri în care a văzut aproape 500 de actori. Au rămas pe afiş Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Cristian Răduţă Bobic, George Costin, George Ivaşcu şi Virginia Mirea.

Dacă la premieră spectacolul Ingeri in America s-a jucat în două seri consecutive, de data aceasta, cele două piese ale dipticului scris de Tony Kushner vor fi jucate într-o singură seară. Creatorii au regândit spectacolul și au modificat anumite scene, astfel încât acest hit al dramaturgiei americane din secolul XXI poate fi jucat în doar o singură reprezentație.

George Costin: „Piesa Ingeri in America este o operă de artă“

Actorul George Costin spune că Ingeri in America este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cele mai importante texte dramatice ale secolului al XX-lea, din dramaturgia americană. „De curând mă uitam pe National Geographic la un documentar despre anii ’80, unii dintre cei mai interesanți ani – un punct de cotitură în cultura civilizației euro-atlantice. S-au întâmplat cele mai spectaculoase schimbări la nivel social, politic, religios. Această piesă surprinde acest moment, într-un mod excepțional.

Citiţi şi: George Costin, actor: „Cea mai mare greutate este să nu scazi sub un anumit standard“

Sunt anii în care se pregătea căderea comunismului, în care lumea se reconfigura și, odată cu lumea, oamenii, problemele lor. E un text care vorbește despre prietenie, despre credință, despre sexualitate; despre niște lucruri atât de omenești, într-un mod atât de omenesc, încât nu poate să nu te miște. E o capodoperă a dramaturgiei.

Acum, cât de bine am reușit noi s-o facem, poate să decidă oricine. Însă, dincolo de asta, textul este o operă de artă și noi încercăm să-l spunem, cât mai bine putem noi.“

Câteva imagini din spectacolul Ingeri in America, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89, sector 2)

INGERI IN AMERICA

marţi | 15 octombrie 2013 | ora 18.00

Cu: Virginia Mirea – Rabinul Isodor Chemelwitz, Hannah, Ethel Rosenberg, Mama Mormona

George Ivașcu – Ray Cohn
Alexandru Ion – Joe Pitt, Tatal Mormon, Eschimos
Cristiana Răduță Bobic – Harper Pitt
Adrian Nicolae – Louis, Prior 1, Orrion
George Costin – Prior Walter, Bărbatul
Nicoleta Hâncu – Îngerul, Emily

Decorul şi costumele: Adriana Grand

Preţ online: 24.84 Lei
Preţ casa de bilete: 21.60 Lei
3 h 45 min (cu pauză)

Foto din Ingeri in America – Adriana Grand

21
/03
/14

Două filme-eveniment vor marca deschiderea și închiderea celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania 2014 (TIFF 2014). Pe 30 mai, gala de deschidere aduce Philomena, de Stephen Frears, iar ]n ultima zi de TIFF, pe 8 iunie, va rula cel mai așteptat film al anului, Boyhood - Ursul de Argint pentru regie la Berlin.

21
/03
/14

Nu sunt premiile BAFTA, Cesar sau Goya, asumate ca modele, însă Premiile Gopo îşi au rostul lor, în ciuda numeroaselor probleme din firava industrie românească de film. Ziarul Metropolis şi-a desemnat favoriţii pentru cea de-a 8-a ediţie a Galei, care va avea loc luni.

20
/03
/14

Colivia (un experiment locativ ce contestă normele acceptate de folosire a spațiilor personale) prezintă ,,stagiunea cu final deschis", un experiment teatral bilunar. Al treilea spectacol din cadrul stagiunii, ,,Buzunarul cu pâine”, adaptare după Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Bogdan, va fi pus în scenă duminică, 23 martie, începând cu ora 14:45.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

20
/03
/14

Pentru cariera sa impresionantă, regizorul și directorul de imagine Nicolae Margineanu va fi omagiat în 2014 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Alături de el și de Radu Beligan (Premiul pentru Întreaga Carieră), organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda și un Premiu Special, proiecționistei Elena Ciocan.

19
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.