Librăria Humanitas de la Cişmigiu a fost locul în care Emil Brumaru şi-a lansat, aseară, cel mai recent volum al său: „Rezervaţia de îngeri“. Un volum cu îngeri femei, care ocrotesc atât actul cultural, cât şi întâmplările de zi cu zi. Îngeri care îşi întind aripile către un poet matur, care îşi analizează soarta. La […]
Un articol de Andrada Văsii|15 februarie 2013
Librăria Humanitas de la Cişmigiu a fost locul în care Emil Brumaru şi-a lansat, aseară, cel mai recent volum al său: „Rezervaţia de îngeri“. Un volum cu îngeri femei, care ocrotesc atât actul cultural, cât şi întâmplările de zi cu zi. Îngeri care îşi întind aripile către un poet matur, care îşi analizează soarta.
La eveniment au fost prezenţi Lidia Bodea, Ioana Pârvulescu şi Alex. Ştefănescu. Încă de la ora 18.30, locul începea să fie înţesat de cititori. Scaunele, insuficiente, prevesteau o prezenţă numeroasă, iar din loc în loc putea fi întâlnit câte unul care răsfoia noua carte a lui Emil Brumaru.
Atmosfera degajată a fost întreţinută de criticul Alex. Ştefănescu. Între timp, Ioana Pârvulescu se pregătea pentru ceea ce avea să fie o prezentare critică în tuşe fine a volumului.
Un singur cuvânt: „fantastic“
Prima care a vorbit a fost Lidia Bodea. Nu este uşor să vorbeşti despre o carte a lui Emil Brumaru, mai ales despre una plină de poeme care nu au mai apărut niciodată, însă Lidia Bodea s-a încumetat, cu succes. În „Cerşetorul de cafea“, Brumaru lansa o întrebare: dacă există obiceiul citatului, oare n-ar putea şi el să îl copieze pe Dostoievski, mai exact „Idiotul“, la care să adauge un singur cuvânt – fantastic – şi să publice toată lucrarea ?
Cam aşa stau lucrurile şi cu poezia lui Brumaru, despre care Lidia Bodea a spus: „îmi vine să citesc toată cartea, pagină cu pagină, fiecare poezie din cele 128 şi la sfârşit să spun doar atât : fantastic.“
Cartea „Rezervaţia de îngeri“ debutează cu o marcă temporală, parcă menită să îl aducă pe cititor în acea stare de fapt din care ar fi capabil să înţeleagă adevăratul sens al poeziei:
,,Începe anul/ ţi-am tot scris sonete’’- Emil Brumaru
Volumul prezintă o pleiadă a îngerilor săptămânii, dar şi o prezentare a vârstelor omului în care mulţi se vor regăsi. Chiar şi Lidia Bodea afirma că:
,, [n.r.: poeziile] trebuie citite cu o trăire aparte şi învăţate cu primele lor două versuri, sau oricare vă plac, pentru că pot să fie un talisman. ‘’
Pentru că Ioana Pârvulescu cunoştea foarte bine profunzimea gândurilor lui Emil Brumaru (pe cei doi îi leagă o relaţie profesională mai lungă), ea a fost capabilă de a diseca, în linii mari, atât mesajul, cât şi influenţele pe care orice cititor le poate identifica în volumul „Rezervaţia de îngeri“.
„Volumul lui Emil Brumaru este o sinteză între două litere : simplitatea naivă, candidă, copilărească şi, pe de altă parte, un rafinament extrem. Nu întâmplător, când am scris prima oară despre Emil Brumaru, mi-am intitulat articolul Pentru copii şi pentru rafinaţi. Emil Brumaru este în acelaşi timp un copil şi un rafinat extrem. Aceste două tonuri le-am găsit şi în rezervaţia de îngeri şi pe lângă ele am mai găsit şi un ton nou – un ton nostalgic, un ton al amurgului, al zilei întâlnite cu noaptea şi al vieţii cu moartea.“
Alex. Ştefănescu: „Emil Brumaru este un clasic în viaţă“
S-a vorbit mult despre influenţele lui Emil Brumaru, printre care Rilke, Shakespeare- din sonete-, Vasile Voiculescu cu Ultimele sonete închipuite, dar şi Tudor Arghezi din Psalmi, din poeziile de dragoste şi din poeziile ludice. Cu toate acestea, poate cel care a punctat cel mai uşor profunzimea poemelor şi a descifrat sensul intrinesc al cuvintelor lui Emil Brumaru a fost criticul Alex. Ştefănescu.
Să îl auzi pe Alex. Ştefănescu vorbind despre Emil Brumaru e ca şi când l-ai asculta pe Eugen Simion vorbind despre Nichita Stănescu. Între cei doi există o prietenie veche de peste 30 de ani, presărată cu numeroase anecdote, dar şi cu un titlu – „Dulapul îndrăgostit“ – stabilit de Alex. Ştefănescu pentru Emil Brumaru.
,, Emil Brumaru este un clasic în viaţă. Pare simplu, dar nu este aşa, deoarece avem mulţi clasici, care nu mai sunt în viaţă şi avem mulţi scriitori în viaţă care nu mai sunt clasici. Emil Brumaru întruneşte ambele calităţi- este un clasic în viaţă. Pe mine întotdeaună mă intidimează, deşi ne-am contrazis şi de foarte multe ori ne-am şi certat, dar în sinea mea rămâne un respect aproape paralizant pentru că mereu ştiu ce valoare are. […] mergând cu el alături pe străzile Iaşului mă miram că nu-l salută şi statuile. […] După Nichita Stănescu este al doilea mare poet pe care am avut ocazia să îl cunosc. […] de la Emil Brumaru am învăţat să mă joc.“
Fiind o lansare cu accente personale, toţi cei prezenţi au avut ocazia să afle numeroase detalii picante despre relaţia lui Emil Brumaru cu Alex. Ştefănescu, dar şi elemente de fundal, din spatele procesului creator. Interesant de ştiut este că „Rezervaţia de îngeri“ a lui Emil Brumaru există de mai bine de 40 de ani, de când acesta în 1973 îşi scrie numele pe o tablă la un festival de literatură :
Îngerul Emil Brumaru, Preşedinte al Rezervaţiei naturale de îngeri, Dolhasca, stat independent.
Urmarea? Uniunea Scriitorilor nu l-a mai invitat la evenimente, acesta fiind prezent numai în Bulgaria.
Un cititor, nu un cumpărător
Ultimul care a luat cuvântul în cadrul lansării a fost chiar Emil Brumaru. Trecând prin istoria colaborării sale cu Gabriel Liiceanu, până la episodul Socola, autorul nu s-a ferit de a povesti despre întreg parcursul său creator.
,, Mă deranja că nu pot să scriu şi să citesc în acelaşi timp. Am rezolvat şi problema aceasta. Scriu pe cărţile pe care le citesc, completez. […] Am lucrat la câteva nuvele care sunt scrise pe margine, dar nu pot să împrumut cărţile. Nici fiica mea nu citeşte ce fac eu acolo din personaje. […] Am făcut o Adela a lui Brăileanu…‘’
Punctând primele sale amintiri cu Ioana Pârvulescu – momentul în care aceasta l-a lăsat să aştepte în picioare în biroul ei deşi acesta venise tocmai de la Iaşi-, Emil Brumaru şi-a pavat drumul pentru o scurtă prezentare a volumului curent :
,, Este prima carte în care apare cuvântul moarte. Nu întâmplător, pentru că eu m-am ferit, eram mai superstiţios. Bineînţeles, că mi-am schimbat tonalitatea, pentru că am mai crescut între timp.’’
Înainte de sesiunea de autografe, Emil Brumaru a amintit şi de momentul în care i-a trimis cartea sa de scrisori-cu autograf-, prin intermediul editurii, şi lui Andrei Pleşu. O circumstanţă nefastă- precum expedierea cărţii pe adresa institutului- a făcut ca Emil Brumaru să primească aceeaşi carte, cu paginile lipite, undeva la Iaşi pentru a da un nou autograf. Nimeni nu a elucidat misterul cum cartea sa a ajuns la anticariat, însă cert este că Andrei Pleşu a intrat în posesia volumului-cu autograf- la târgul de carte din anul 2012.
Poate vă întrebaţi cum arată cititorul cărţilor lui Emil Brumaru. În timpul lansării, autorul a punctat că ar vrea un cititor care să îi citească volumul. Nu să îl cumpere pur şi simplu.
Pe Emil Brumaru ajungi să îl îndrăgeşti încă de când îl cunoşti prin intermediul prietenilor săi, precum Alex Ştefănescu, dar şi a colaboratorilor săi- Ioana Pârvulescu. După lansare rămâi cu sentimentul că trebuie neapărat să îţi cumperi „Rezervaţia de îngeri“, să cunoşti îngerii lui Emil Brumaru şi să încerci să înţelegi, poate pornind de la indicaţiile Ioanei Pârvulescu, poate de la cele ale lui Alex. Ştefănescu, cum se mişcă universul rezervaţiei de îngeri. De la Dolhasca.
