Înregistrări cu Ruxandra Donose, premiate de  revista Gramophone
https://www.ziarulmetropolis.ro/inregistrari-cu-ruxandra-donose-premiate-de-revista-gramophone/

Înregistrări recente cu mezzosopranele Ruxandra Donose şi Joyce DiDonato au fost recompensate cu prestigiosul premiu Editor’s Choice, în ediţia din luna august a revistei britanice Gramophone.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2014

Ambele înregistrări muzicale au primit recenzii excelente, se arată pe site-ul intermusica.co.uk., preluat de Mediafax. Joyce DiDonato interpretează rolul titular pe DVD-ul cu producţia „Maria Stuarda” a Metropolitan Opera din New York, iar Ruxandra Donose cântă în spectacolul „Tamerlano”, de George Frideric Handel, alături de ansamblul Il Pomo d’Oro.

„Cu un parcurs energic şi dramatic şi o minunată caracterizare din partea soliştilor. O lansare Handel excelentă „, scrie în ediţia din august a revistei Gramophone despre Ruxandra Donose.

„Mezzosoprana Ruxandra Donose flirtează cu răutate cu publicul şi colegii săi şi demonstrează o manipulare abilă a coloraturii”, a scris şi publicaţia Opernnetz, în luna mai.

De asemenea, despre Joyce DiDonato, în numărul din august al prestigioasei reviste Gramophone este precizat: „Cei doi protagonişti surprind extraordinar toată drama şi pasiunea operei; DiDonato este magnifică şi emoţionantă”.

Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose are o carieră deosebită, parcursul său artistic cuprinzând concerte şi spectacole de operă pe scenele unor importante edificii ale vieţii muzicale printre care: Opera din Los Angeles, Deutsche Oper Berlin, Opera din Cincinnati, Wiener Konzerthaus, Carnegie Hall, Bayerische Rundfunk din München, Konzerthaus Berlin, Royal Opera House „Covent Garden”, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Opera Naţională Finlandeză, Teatrul „La Fenice” din Veneţia, Opera din San Francisco, Opera din Dallas, Filarmonica din Berlin.

A fost solistă a operelor din Basel (1991 – 1992) şi Viena (1992 – 1998), iar printre dirijorii cu care a avut prilejul să colaboreze se numără Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Christoph von Dohnanyi, Vladimir Fedoseyev, Marek Janowski, Mariss Jansons, Fabio Luisi, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Donald Runnicles, Placido Domingo, Bertrand de Billy, Lorin Maazel, Vladimir Jurowski şi Alberto Zedda.

Foto: Nikolaus Karlinsky

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.