Instalația de artă și inteligență artificială „Fii un tablou viu” poate fi vizitată gratuit la Muzeul Copiilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/instalatia-de-arta-si-inteligenta-artificiala-fii-un-tablou-viu-dezvoltata-de-one-night-gallery-poate-fi-vizitata-gratuit-la-muzeul-copiilor/

One Night Gallery, prima galerie de new media art din România, aduce la noul Muzeu al Copiilor instalaţia interactivă de artă şi inteligenţă artificială „Fii un tablou viu”, în cadrul unui proiect realizat de Centrul Cultural Expo Arte.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2020

Instalația, ce va permite publicului să se transpună în lucrările a trei ilustratori români, va putea fi vizitată gratuit, până la finalul anului 2020, de marți și până duminică, între orele 10:00 – 18:00, la Muzeul situat în București, pe Bulevardul Decebal nr. 11.

Prin intermediul tehnologiei, vizitatorii pot face parte din operele artiștilor

Instalația, folosindu-se de o soluție dezvoltată in-house de One Night Gallery, care are la bază tehnica de deep learning și rețele neuronale, propune publicului un transfer de stil artistic live. Utilizând în timp real inteligența artificială (IA), sistemul analizează mai multe lucrări ale ilustratorilor Ana Bănică, Alina Marinescu și Sebastian Pren apoi distinge și memorează trăsături ce țin de stilul artistic al lucrării, cum ar fi culorile și formele, dar și tușe și accente mai puțin evidente.

Ulterior, folosește aceste elemente prelucrate anterior de IA pentru a genera noi imagini și filmări, iar vizitatorii sunt transpuși stilistic în una dintre lucrările ilustratorilor, în timp ce își fac fotografii și se filmează în fața instalației interactive.

Această instalație a fost expusă și în cadrul RADAR Kids, traseu educativ de instalații care îmbină arta și tehnologia dedicat copiilor, parte din prima ediție a festivalului de new media art RADAR.

Orar de vizitare

Muzeul Copiilor este situat în Bulevardul Decebal nr. 11, Bloc S14, parter și mezanin, sector 3, București și poate fi vizitat de marți până duminică în intervalul 10.00-18.00, iar locurile pot fi rezervate online pe site-ul Proedus. Până la finalul anului 2020, intrarea va fi gratuită, cu respectarea programărilor și rezervărilor.

Pentru siguranța vizitatorilor și angajaților Muzeului Copiilor, se vor realiza igienizări și dezinfectări periodice, se vor asigura atât angajaților cât și vizitatorilor substanțe dezinfectante, măști și mănuși.

De asemenea, spațiul muzeal este dotat cu peste 40 de lămpi de sterilizare, purificare și ozonificare a aerului, care funcționează periodic și care sunt amplasate în zonele de vizitare.

Muzeul Copiilor își propune să devină un centru educațional pentru copii și este structurat pe secțiuni tematice în care sunt organizate expoziții interactive dar și diverse evenimente culturale, lecții deschise sau întâlniri cu artiști.

Proiectul îşi propune să constituie şi să dezvolte un spațiu educativ, creativ şi inovativ, care să ofere copiilor acces la resurse culturale și educative (spații expoziționale, ateliere, laboratoare, spații de experiment) și în care aceştia îşi pot exersa talentul şi creativitatea sau îşi pot petrece timpul liber într-un mod util și distractiv, în acelaşi timp.

 

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.