Insula Eternei Primăveri, expoziție de pictură
https://www.ziarulmetropolis.ro/insula-eternei-primaveri-expozitie-de-pictura/

Marţi, 17 iunie, ora 19.00, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură “Insula Eternei Primaveri”, în spaţiul expoziţional Symposium, Biblioteca Naţională a României (Bdul Unirii nr. 22).

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

Expoziţia reuneşte un fond de 70 de lucrări de pictură sub semnătura unui grup de artişti, nume definitorii pentru arta contemporană din România: Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu. De asemenea, în cadrul acestei expoziții vor fi prezente și fotografii realizate pe parcursul taberei de Cristian Macovei.

Temele operelor expuse: necuprinsul oceanului, amețitorul aliaj de munte-vulcan și mare, mirifice felurimi florale, versanți abrupți împăduriți de vegetație nebună, reprezintă rezultatul contactului pe care l-au avut cei șase artisti în tabăra de pictură “Madeira, Insula Eternei Primăveri” eveniment organizat în cadrul proiectului Contemporanii.

În deschidere vor lua cuvântul Radu Boroianu, Daniel Perdigão, reprezentantul Institutului Camões și Maria Pașc, curatorul expoziției.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 iunie-17 iulie 2014, de luni până vineri, între orele 9:00-18:00, Biblioteca Națională a României, spațiul expozițional Symposium, Parter, Bd. Unirii nr.22, sect. 3, București.

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociatia Făuritori care își propune valorizarea Culturii românesti actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.

05
/04
/17

“Rerotikon”, prima expoziție de artă erotică găzduită de Galeria Rotenberg-Uzunov din București, va fi vernisată joi, 6 aprilie, ora 19.00. Semnatara picturilor expuse este tânăra artistă Diana Manole, care explorează puterea de seducție a nudurilor umane, cu accente vintage din pin-up-ul american într-o combinație cu tușa mult mai recentei Școli de la Cluj.

30
/03
/17

Prințul Charles a sosit, în această dimineața, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", fiind întâmpinat de directoarea instituției, Paula Popoiu, și de Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii. Alteța Sa Regală a fost primită cu pâine și sare.

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.