Întalnire cu Anthony Quinn la Cinemateca Română
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-anthony-quinn-la-cinemateca-romana/

Marţi, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecţia Yorick.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2018

La eveniment vor participa Cristina Bazavan, jurnalist, Mihai Fulger, critic de film, Vlad Cristache, regizor, și Monica Andronescu, critic de teatru, coordonatorul colecției Yorick.

Lansarea va fi completată de proiecția filmului „Zorba Grecul” (1964), în regia lui Michael Cacoyannis.

Emoționantă și amplă confesiune a unuia dintre cei mai importanți actori din secolul XX, volumul „Păcatul originar” se constituie într-o adevărată mărturie de viață. Publicat în Statele Unite în 1974, autoportretul lui Anthony Quinn arată o personalitate de mari adâncimi, urmărită aici în devenirea ei, în complicata trecere de la o copilărie tulburată spre o maturitate bântuită de obsesii, și în relație cu un context deloc simplu.

„Credeți în iubire, dle Quinn?” – iată punctul de plecare al confesiunii, întrebarea pe care i-o pune psihiatrul atunci când intră prima dată în cabinet. „Întrebarea m-a năucit. Am vrut să mă ridic și să plec. Toată povestea asta cu analiza era dureroasă și jenantă. Mă simțeam închis într-o cutie, claustrofob. Nu eram sigur deloc c-o să-mi placă acest om. Era prea rumen la față, arăta prea sănătos. Era probabil un cap pătrat, un om banal.

-Credeți în iubire?

Despre asta era vorba. Iată lucrul suprem!

De-asta stăteam acolo ca un idiot.

Dacă m-ar fi întrebat: „Credeți în Dumnezeu?” aș fi săpat în mine după cine știe ce argumente teologice și le-aș fi încărcat cu lecturile mele și cu experiențe personale. Mă bălăcisem destul în subiect, ca să pot să trec o cursă cu obstacole. Dar acest „Credeți în iubire?” – asta era lucrul important. Cel mai important.

Și m-am gândit, da…

Iubesc primele zile de primăvară, când apar frunzulițele noi.

Iubesc soarele și marea.

Iubesc râsetele copiilor.

Iubesc foșnetul copacilor.

Iubesc mirosul iute al pământului după ploaie.

Iubesc inocența primei zăpezi.

Iubesc muzica mexicană.

Îl iubesc pe Puccini.

Iubesc faptul că învăț lucruri.

Iubesc un somn bun de noapte.

Iubesc faptul că descopăr lucruri.

Iubesc mirosul de tămâie din biserică.

Îl iubesc pe Thomas Wolfe.

Îl iubesc pe Rouault.

Îl iubesc pe Michelangelo.

Îmi iubesc copiii.

Sigur că da, cred în iubire, acea iubire despre care vorbeau Iisus sau Gandhi. Dar oare fusesem eu capabil vreodată să iubesc necondiționat?”

Anthony Quinn a fost unul dintre actorii de film marcanți ai secolului XX. De origine mexicană, s-a mutat în SUA împreună cu părinții și în anii 1930 a devenit interesat de actorie, primul său rol în fiind în Parole din 1936, după care a urmat The Milky Way, în regia lui Harold Lloyd. Avea să joace apoi o mulțime de roluri, alături de creatori consacrați, devenind un adevărat star în special după realizarea filmului „Viva Zapata!”, în regia lui Elia Kazan, creație pentru care a fost recompensat cu Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar. Un an mai târziu, iubitorii de film îl vedeau în „La Strada”, celebrul film al lui Federico Fellini. Printre celelalte creații semnificative de care este legat numele său se numără „Lawrence of Arabia”, „Lust for Life”, „Lion of the Desert”. Destinul îi va aduce, în decursul deceniilor, multe premii și distincții. În 1964, când a interpretat rolul „Zorba Grecul” din filmul omonim al lui Michael Cacoyannis, rol cu care avea să rămână asociat pentru totdeauna, a primit încă o nominalizare la Oscar. Pe Walk of Fame de la Hollywood și-a primit, așa cum se cuvenea, o stea.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.