Întâlnire cu viitorul teatrului pe scena de la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-viitorul-teatrului-pe-scena-de-la-metropolis/

În perioada 1 – 9 iulie, Teatrul Metropolis va găzdui o serie de spectacole, în cadrul „Galei Absolvenţilor UNATC”.

Un articol de Monica Andronescu|1 iulie 2022

Timp de 9 zile, începând de astăzi, Teatrul Metropolis va fi gazda unor spectacole excelente din cadrul Galei Absolvenților a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București.

Așa cum și-a obișnuit publicul de-a lungul timpului, Teatrul Metropolis sprijină tinerele talente și este o platformă de lansare pentru tineri, dar în același timp un loc unde calitatea actului teatral primează.

Și, cu în fiecare an, în această perioadă, UNATC București organizează o gală unde emoțiile sunt la cote înalte, Teatrul Metropolis și-a deschis și de această dată porțile pentru șapte producții, în care pot fi văzuți tinerii actori care vor deveni vedetele de mâine.

„În ciuda contextului pandemic, UNATC și-a continuat și dus la bun sfârșit misiunea artistică și cea academică. Ne bucură reîntoarcerea la normalitate și posibilitatea reîntâlnirii fără restricții a publicului iubitor de teatru și film”, se anunță într-un comunicat. „UNATC este organism cultural viu ce nu poate exista fără o relație strânsă cu publicul său. La final de Licență și de Masterat, Gala Absolvenților UNATC este o ocazie unică de a întâlni noua generație de artiști din familia și comunitatea noastră. Vom avea un adevărat maraton artistic pe parcursul a 9 zile, cu experiențe artistice unice, pentru că universul creativ UNATC este special, diferit și divers.”

În această seară, de la ora 17.00 și pe 4 iulie, de la ora 19.00, pe scena de la Teatrul Metropolis vă veți întâlni cu „Romeo și Julieta”, de la secția de actorie-licență, clasa prof. univ. Mihaela Sîrbu. Pe 5 iulie, de la ora 12.00, puteți vedea spectacolul „Instituția”, în regia lui Florin Liță, distribuție: Cătălina Corbu, Alexandra Corlan, Aurelian Culea, Gabriel Hrițcu, Alexandra Pribeagu, Varty Mihail, Andreea Moustache, Simona Pustianu, Emanuel Varga.

„Pe lumină” de Alina Grigore, poate fi văzut pe data de 6 iulie, de la ora 17.00 și de la ora 20.00, un spectacol al secției actorie, anul III, clasa prof. univ. Mircea Gheorghiu, drd. Alina Grigore. „Tabloul vrăjit” poate fi văzut joi, 7 iulie, de la ora 12.00, o dramatizare de Bogdana Darie, după „Trei fete de-mpărat și trei băieți de lăudat”, un spectacol al secției Master Pedagogie Teatrală, în regia și scenografia Andreei Ciocârlan.

Pe 8 iulie, de la orele 17.00, respectiv 20.00, poate fi văzut spectacolul „Lecții despre iubire și creier” de Alina Grigore, de la secția actorie, anul III.

Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 13, 00, se va juca „Sindromul Rodomonte” de Mihai Gruia Sandu, un spectacol de la secția regie master, în regia lui Mihai Gruia Sandu. Iar duminică, 10 iulie, după încheierea Galei, de la ora 20.00, poate fi văzut spectacolul „Transport de femei” de Steve Gooch, coordonator conf. Univ. dr. George Ivașcu.

Toate aceste spectacole vă oferă o întâlnire irepetabilă cu viitorul teatrului. Imaginați-vă numai cum ar fi fost să fiți martori la spectacolele de absolvire ale unor mari actori precum Ștefan Iordache, Mariana Mihuț sau Victor Rebengiuc… În aceste zile aveți ocazia unică de a descoperi mari talente. Pe scena Teatrului Metropolis… 

Accesul spectatorilor este gratuit, fiind posibil doar în baza rezervării efectuate la Casa de bilete a Teatrului Metropolis (program: Luni – Vineri, între orele 9:00 și 17:00; în zilele în care sunt susținute spectacole, Casa de bilete este deschisă între orele 14:00 – 20:00).

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.