Întâlnirile JTI, la a XXIII-a ediție – Aterballetto prezintă „Don Juan”, spectacolul „așteptat în întreaga Europă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirile-jti-la-a-xxiii-a-editie-aterballetto-prezinta-don-juan-spectacolul-asteptat-in-intreaga-europa/

Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza, cea mai importantă companie italiană de dans, vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIII-a ediţie a Întâlnirilor JTI. Spectacolul „Don Juan”, în coregrafia lui Johan Inger, a avut premiera în octombrie 2020 la Ferrara (Italia), iar în acest an va fi prezentat publicului român pe 11 şi 12 octombrie ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Ion Caramitru.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2022

„Don Juan” a primit premiul prestigioasei reviste Danza&Danza pentru cea mai bună producție a anului. „Un mit vechi, dar și contemporan, un coregraf la apogeul creativității, o companie aflată pe un traseu ambițios de repoziționare și de creștere, toate acestea aduc la viață unul dintre cele mai mari spectacole ale anului”, se arată în motivația juriului.

„Am lucrat cu coregrafi de renume, cum ar fi Naharin, Kylián sau Shechter, dar Don Juan este creația așteptată în întreaga Europă”, spunea la momentul premierei Gigi Cristoforetti, coordonator și director artistic al Aterballetto.

Johan Inger, născut la Stockholm în 1967, este unul dintre cei mai importanți coregrafi ai lumii la ora actuală. A debutat ca dansator la Nederlands Dans Theater în 1990, iar în 1995 în calitate de coregraf. S-a bucurat de un succes imediat. În 2003, Johan a părăsit Nederlands Dans Theater pentru a prelua rolul de coordonator artistic la Cullberg Ballet din Stockholm, unde a creat numeroase lucrări. În 2005, Johan Inger a venit în România, ca dansator și coregraf, cu compania Cullberg Ballet, invitată a Întâlnirilor JTI. Despre Mats Ek, directorul artistic al Cullberg Ballet la momentul respectiv, Johan declară că îl consideră „un tată artistic”. Mats Ek a mai fost invitat la Întâlnirile JTI și în 2016, cu „Quartet Gala”.
Din 2008, Johan Inger este coregraf independent și creează pentru companii din întreaga lume, printre care Swedish National Ballet, Compania Nacional de Danza, Aterballetto, Lyon Opera Ballet, Les Ballets de Monte Carlo și, desigur, Nederlands Dans Theater.

„Cred și sper că nu va fi o interpretare tradițională, deși va fi foarte fidelă poveștii originale. (…) Am ales să explorez personajul lui Don Juan, pentru că sunt convins că există ceva contemporan în el și readucerea lui în lumina reflectoarelor ar putea fi o experiență interesantă. (…) Pe Don Juan-ul nostru nu îl așteaptă o eternitate în infern din cauza păcatelor. Lăsăm asta la latitudinea spectatorului. Poate că, în final, deși prea târziu, Don Juan își conștientizează fărădelegile și se aruncă în brațele destinului scris de vicii și fantasmele trecutului? Sau este doar o victimă a ceva dincolo de el? Nu vreau să dezvălui asta. Dar pot spune că, în versiunea mea, Don Juan are mai multe șanse și ocazii de a scăpa de judecată și de a se schimba (…)”, își explică Johan Inger viziunea asupra spectacolului.

Fondazione Nazionale della Danza își desfășoară activitatea de producție și turneele sub numele Aterballetto, cea mai importantă companie de dans contemporan din Italia. Compania a fost fondată în 1977, sub denumirea Compagnia di Balletto dei Teatri dell’Emilia-Romagna, iar începând din 1979, este cunoscută sub numele de Aterballetto. Datorită versatilității soliștilor, Aterballetto a primit numeroase aprecieri în Italia și pe scena internațională.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Național București și online în reţelele Entertix, Eventim, MyStage și MyTicket.

Întâlnirile JTI cu Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
Fiți alături de noi la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI!

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.