Invitat special al celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj, unde a fost omagiat prin proiecţia a trei dintre cele mai importante filme ale sale, Sharunas Bartas este considerat de mulţi ca fiind cel mai mare cineast lituanian.
Un articol de Ionuţ Mareş|30 mai 2016
Stilul său este unul aparte, destul de rar întâlnit în peisajul festivalier al prezentului – un cinema poetic, contemplativ, non-narativ, în care de cele mai multe ori personajele vorbesc foarte puţin sau nu vorbesc deloc.
Este un cinema al emoţiilor şi al stărilor, nu al acţiunii. Un cinema solicitant, care face apel la răbdarea şi înţelegerea spectatorului, dar care oferă satisfacţii nebănuite. Prin stilul său unic, Sharunas Bartas reabilitează importanţa actului de a privi şi îndeamnă la o meditaţie asupra vieţii şi a morţii.
Cineastul lituanian, care şi joacă în unele din filmele sale, a debutat în 1992, cu „Three Days”, un lungmetraj care nu a trecut neobservat la ediţia din acel an a Festivalului de la Berlin. A urmat, în 1995, „The Corridor”, un film fără niciun dialog, dar un portret tandru al Lituaniei de la acel moment.
În 1996 lansa un nou film profund contemplativ, „Few of Us”, iar în 1997 – „The House”, o coproducţie europeană în care juca şi cineastul francez Leos Carax. Au urmat „Freedom” (2000), proiectat în competiţia Festivalului de la Veneţia, „Seven Invisible Men” (2005), „Eastern Drift” (2010) şi, în 2015, „Peace tu Us in Our Dreams”, prezentat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs de la Cannes.
În cadrul TIFF, „Freedom” va mai putea fi văzut joi, 2 iunie; „Peace to Us in Our Dreams” – tot joi, 2 iunie; „Few of Us” – sâmbătă, 4 iunie.
Ionuţ Mareş: Stilul dvs. a fost descris ca fiind poetic, non-narativ, contemplativ. Cum v-aţi dezvoltat acest stil? Când aţi simţit că acest tip de cinema este cel pe care vreţi să-l faceţi?
Sharunas Bartas: Am început să-l fac când aveam 18 ani. Filmam iar şi iar acelaşi cadru. Mi se părea că nu o fac bine. Aşa că am tot repetat, până am simţit că acel cadru exprimă ceva, că văd ceva reuşit acolo.
Acest tip de cinema este ceea ce aţi vrut să faceţi de la început?
Am vrut ca cel care priveşte să poată simţi aceleaşi lucruri – când nu simţi că trebuie să pui întrebări, când lucrurile nu trebuie spuse prin cuvinte.
Credeţi că cinemaul e mai mult despre emoţii şi sentimente decât despre acţiune şi naraţiune?
Există multe feluri de cinema. Acesta este tipul meu de cinema. Dar nu pot spune că tot cinemaul trebuie să fie aşa. Nu este adevărat. Sunt multe lucruri diferite în cinema. La fel ca în literatură – există romane, poezie. Apoi există şi filosofie.
De ce credeţi că este mai important să faceţi spectatorul să simtă aceste emoţii?
Sharunas Bartas
Pentru că nu ai nevoie să explici. Totul poate fi înţeles.
De aceea, spre exemplu, personajele din filmele dvs. nu vorbesc su vorbesc foarte puţin? Este un fel de declaraţie că cinemaul nu înseamnă în primul rând cuvinte, ci imagine? Sau este o convingere a dvs. că există o incapacitate de a comunica?
Nu. Nu sunt împotriva cuvintelor. Unele filme pe care le-am făcut au multe dialoguri. Ideea e că uneori oamenii pot exprima ceva doar prin chipul lor, prin privire, atunci când simt ceva, fără a vorbi.
În primele dvs. filme, prezentaţi o lume confuză, care parcă trăieşte o dezamăgire, imediat după destrămarea URSS. Există mizerie, pe care dvs. o arătaţi într-un mod poetic. E şi multă frumuseţe în filmele dvs. Cum s-au schimbat lucrurile în Lituania şi care este situaţia acum, comparativ cu acea perioadă?
Era diferit atunci. Multe lucruri s-au schimbat, dar lucrurile se schimbă peste tot, în toată lumea. Au trecut 25 de ani de atunci. Este o perioadă destul de lungă ce permite ca aceste schimbări să poată fi văzute. Nu contează dacă e vorba de Lituania sau de România.
Care este relaţia dvs. cu publicul? Într-un fel, forţaţi spectatorul să aibă răbdare, să urmărească aceste cadre contemplative din filmele dvs. şi să accepte convenţia pe care o propuneţi. Vă gândiţi la public când faceţi filme?
Bineînţeles, mă gândesc la el. Dar publicul nu este uniform. Sunt oameni foarte diferiţi, care acceptă lucrurile în mod diferit. Nu cred că îi forţez. Dimpotrivă. Îi las pe oameni să aleagă ceea ce vor să înţeleagă şi să simtă.
Foto: Sharunas Bartas – Vlad Cupsa, TIFF
