Invitați speciali la Noaptea Alba a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitati-speciali-la-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

Vineri, 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din Bucureşti vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii şi actorii câtorva dintre filmele din program şi să discute despre filmele lor. Printre invitaţii speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn şi Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2016

Într-o singură noapte, în 10 locații din Capitală, vor fi proiectate nu mai puțin de 40 de filme de ficțiune și documentare de lung și scurt metraj, în proiecții speciale sau în avanpremieră. Noaptea Alba a Filmului Românesc va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan – Parcul Artelor, Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).

La prima proiecție cu public din Capitală a filmului Două lozuri (r. Paul Negoescu), Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, alături de directorul de imagine Ana Drăghici, vor povesti despre aventura de-a filma comedia inspirată de o nuvelă a lui I.L. Caragiale. Actorii vor sta de vorbă cu publicul după proiecția de la 23.00, la Cinema Elvire Popesco. Două lozuri intră în cinematografele din România pe 7 octombrie.

La Cinema Muzeul Țăranului Român – Studio Horia Bernea, după proiecția de la 20.30, actorii Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea vor vorbi despre lucrul la Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscar. În aceeași sală, după miezul nopții, despre culisele filmărilor la provocatorul Ilegitim (r. Adrian Sitaru), care abordează o temă controversată, cea a incestului, vor povesti protagoniștii Alina Grigore și Robi Urs.

Criticul de film Irina Margareta Nistor va rememora epoca în care dubla videocasete cu filme americane, vizionate pe ascuns de milioane de români, după documentarul Chuck Norris vs. Communism (Centrul Cultural Casa Artelor, 21.00). În aceeași locație, un alt invitat special al serii va fi Andrei Cohn, regizorul filmului Acasă la tata.

Pentru prima dată, Noaptea Albă a Filmului Românesc ajunge în Ferentari, la Clubul de Educație Alternativă (CEA), un spațiu deschis pentru copiii din zonele de tip ghetou. Filmele se vor proiecta simultan la Școala 136 și Școala 147 din Ferentari, iar la Școala 147 publicul va avea ocazia de a discuta cu cineaștii invitați la proiecții.

Regizorii Mihai Dragolea și Radu Mocanu vor povesti despre personajul din documentarul Roboțelul de aur, Steluța Duță, o boxeriță de 32 de ani, multiplă campioană, care luptă pentru ceva ce n-a avut niciodată: o casă. Iar unul dintre cele mai bune debuturi din ultimul an, un film viu și strident despre lumea liceenilor de azi, Lumea e mea, va fi prezentat pentru spectatorii din Ferentari de regizorul Nicolae Constantin Tănase și de cele trei actrițe, Ana Maria Guran, Oana Rusu și Ana Vătămanu, după proiecția de la 21.30.

16 povești scurte din selecția TIFF se pot savura în J’ai Bistrot și Deschis Gastrobar. Teatrul Unteatru va găzdui un program de scurtmetraje de Ovidiu Bose Paștina, comemorat la 10 ani de la dispariție, și proiecțiile tribut in memoriam Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu: După-amiaza unui torționar (r. Lucian Pintilie, 2001), Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) și La capătul liniei (r. Dinu Tănase, 1982).

Cei care vor să (re)vadă începuturile Noului Cinema Românesc au în program patru filme care împlinesc un deceniu de la lansare, în secțiunea 10 ani de la premieră, la Make a Point și Cinema Muzeul Țăranului: Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

 

NOAPTEA ALBĂ A FILMULUI ROMÂNESC | EDIȚIA A 7-A

BUCUREȘTI | 16 SEPTEMBRIE

CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI: STUDIOUL HORIA BERNEA(Str. Monetăriei, 3)

  • 20:30 – Sieranevada (2016, r. Cristi Puiu)
  • 00:00 – Ilegitim (2016, r. Adrian Sitaru)

CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI: OPEN AIR

  • 21:00 – Legături bolnăvicioase (2006, r. Tudor Giurgiu) – PROIECȚIE SPECIALĂ

– 10 ANI DE LA PREMIERĂ

CINEMA ELVIRE POPESCO(Bd. Dacia, 77)

  • 23:00 – Două lozuri (2016, r. Paul Negoescu) – AVANPREMIERĂ
  • 01:00 – Film surpriză – AVANPREMIERĂ

CENTRUL CULTURAL CASA ARTELOR(Bd. Mircea Vodă, 5)

  • 21:00 – Chuck Norris vs. Communism (2015, r. IlincaCălugăreanu)
  • 22:30 – Acasă la tata (2015, r. Andrei Cohn)

PARCUL TITAN – PARCUL ARTELOR(Scena de pemalullacului)

  • 20:30 – Dincolo de caleaferată (2016, r. Cătălin Mitulescu)
  • 22:00 – Cinema, mon amour (2015, r. Alexandru Belc)

PARCUL CRÂNGAȘI

  • 20:30 – Drumul spre succes (2015, r. Andrei-Nicolae Teodorescu)
  • 21:00 – YouTube Bazaar (2015, r. Dan Chișu)

TEATRUL UNTEATRU(Str. SfințiiApostoli,44)

  • 19:00 – Arta apărării individuale (1980); Atelier cu călăuza(1985); Iar ca sentiment, un cristal(1986); Oameni care povestesc(1983) – TRIBUT OVIDIU BOSE PAȘTINA
  • 20:30 – La capătul liniei(1982, r. Dinu Tănase) – TRIBUT MIRCEA ALBULESCU
  • 22:00 – După-amiaza unui torționar (2002, r. Lucian Pintilie) – TRIBUT RADU BELIGAN
  • 23:30 – Operațiunea Monstrul (1976, r. Manole Marcus) – TRIBUT MARIN MORARU

DESCHIS GASTROBAR(SplaiulUnirii, 160)Noaptea Alba a Filmului

  • 20:00 – 23:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF 2016

Temaiuițiși la om (r. Ana Maria Comănescu); Ninel(r. Constantin Popescu); W
all (r. Mihai Radu Dan);Ana se întoarce(r. RuxandraGhițescu) ; 7 lunimaitârziu(r. Andrei Crețulescu) ; Blana(r. Tudor Botezatu); Oasepentru Otto(r. Matei Lucaci-Grunberg); O noapteînTokoriki(r. Roxana Stroe)

J’AI BISTROT(CaleaGriviței, 55)

  • 20:00 – 23:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF 2016

Măcheamă Costin (r. Radu Potcoavă); Ferdinand 13 (r. Cecilia Ștefănescu); 4:15 Sfârșitullumii (r. Gabi Sarga, CătălinRotaru); Proiecționistul(r. Norbert Fodor); Miercuri (r. Goran Mihailov); Un gust amar (r. Raluca Ungureanu); Raisa (r. Pavel Cuzuioc); O faptăbună (r. Andrei Gruzsniczki)

MAKE A POINT(Șos. Morarilor, 1 – în incinta Postăvăriei Române)

PROIECȚII SPECIALE – 10 ANI DE LA PREMIERĂ

  • 19:00 – Hârtia va fi albastră (2006, r. Radu Muntean)
  • 21:00 – Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, r. Cătălin Mitulescu)
  • 23:00 – A fost sau n-a fost? (2006, r. Corneliu Porumboiu)

CLUBUL DE EDUCAȚIE ALTERNATIVĂ(Școala 136 – Prelungirea Ferentari, 68 și Școala 147 – Strada Bacău, 1)

  • 18:00 – Roboțelul de aur (2015, r. Radu Mocanu, Mihai Dragolea)
  • 19:30 – București NonStop (2015, r. Dan Chișu)
  • 21:30 – Lumea e a mea (2015, r. Nicolae Constantin Tănase)

*Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile.

*Vizionarea filmelor de la Cinema Elvire Popescose face doar pe bază de rezervări, la adresa de email: [email protected]

Foto: Noaptea Alba a Filmului Românesc  – www.facebook.com/NoapteaAlba

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

06
/04
/15

Pisica neagră, circul magic, un prinț de sârmă și un mic trompetist îndârjit îi vor încânta pe cei mici la cea de-a șasea ediție NexT Kids, un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie).

06
/04
/15

Un film revelator despre înțelegerile statului italian cu Mafia, care a făcut vâlvă în 2014 la Festivalul de la Veneția, este unul dintre cele șapte titluri din competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (26 – 30 aprilie). The State-Mafia Pact / La Trattativa, regizat de Sabina Guzzanti, dezvăluie modul în care reprezentanți ai statului acționau ca punți de legătură sau agenți ai crimei organizate.

06
/04
/15

Serialul politic "House of Cards" va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".

02
/04
/15

Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă şi premiate la marile festivaluri vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie