Invitație pentru scriitorii români: „Capsula timpului” la Bojdeuca Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitatie-pentru-scriitorii-romani-capsula-timpului-la-bojdeuca-ion-creanga/

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi lansează o invitaţie neconvenţională scriitorilor români pentru a marca aniversarea Centenarului primului muzeu literar din România, Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), inaugurat în data de 15 aprilie 1918.

Un articol de Liliana Matei|7 martie 2018

Scriitorii români sunt invitați să trimită o scrisoare de maximum o pagină A4 pe adresa MNLR Iași, conținând un mesaj scris de mână pentru oamenii de peste un secol, care să continue fraza: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”. Scrisorile, care vor rămâne sigilate, vor fi depuse într-o așa-numită „capsulă a timpului”, urmând a fi deschise pe 15 aprilie 2118.

Managerul MNLR Iași, Lucian Dan Teodorovici, a declarat: „Proiectul este, practic, în primul rând în beneficiul celor care vor administra Bojdeuca peste o sută de ani, căci ei vor avea o mică bijuterie în patrimoniu: mesajele unor scriitori de azi, dintre care am îndrăzni să sperăm că măcar unii vor fi citiți și peste un secol. Personal, regret că n-o să mă aflu printre cei care vor deschide aceste scrisori, dar spectaculozitatea proiectului constă tocmai în faptul că mesajele nu vor fi citite decât atunci. Sper ca scriitorii români să accepte ideea și să trimită cât mai multe scrisori pe adresa Muzeului”.

Scrisorile sunt așteptate până la data de 5 aprilie 2018, la următoarea adresă: Muzeul „Vasile Pogor”, strada Vasile Pogor, nr. 4, Iași, cod 700110, iar pe plic va apărea numele expeditorului și mențiunea: „Pentru proiectul «Capsula timpului»”.

Proiectul va fi lansat în cadrul programului Zilele Bojdeucii, duminică, 15 aprilie 2018.

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.