Ioana Nicolaie lansează volumul de poeme ”Lomografii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-nicolaie-lanseaza-volumul-de-poeme-lomografii/

Joi, 23 iulie 20015, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea volumului de poeme ”Lomografii” de Ioana Nicolaie.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2015

La eveniment vor participa, alături de autoare, Angelo Mitchievici, Marius Chivu și Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

„Cărțile mele de versuri sunt povești. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, deși formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. În Poza retușată am încercat să fixez contorsiunile unei povești de dragoste, în Nordul am vorbit despre copilărie, și trauma, și sentimentul de minoritar în ultimul deceniu de comunism, în Credința am încercat să-mi înțeleg mai bine trecutul faulknerian și convulsiv, iar în Autoimun am vorbit despre boală, maturitate și implacabil.”, spune poeta Ioana Nicolaie.

Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subîntinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de făcut. Am operat totuși o selecție pe primul volum, căruia i-am adăugat și câteva texte inedite, pe cand Autoimun, de pildă, este inclus integral. Celelalte două cărți reiau antologia Cenotaf, apărută în anul 2006. – Ioana Nicolaie

„O autoare sobră de un subtil rafinament, ale cărei legături subterane dezvăluie o sensibilitateIoana Nicolaie atipică pentru timpurile noastre, de o originalitate frapantă.“ (Andrei Bodiu)

„O poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligentă, profundă, seducatoare și prietenoasă.“ (Marius Chivu)

Despre Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud.

A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf ), două romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă) şi literatura pentru copii (Aventurile lui Arik şi Arik şi mercenarii).

A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award.

A fost inclusă în nouă volume colective româneşti şi în numeroase reviste şi antologii străine Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria.

Foto: Ioana Nicolaie – facebook, Humanitas

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.