Ion Marin dirijează, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei, la Kremlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-marin-dirijeaza-in-premiera-absoluta-orchestra-filarmonica-de-stat-a-moscovei-la-kremlin/

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.   Impunătoarea sală de aproape 6.500 de […]

Un articol de Andrada Văsii|13 februarie 2013

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.

 

Impunătoarea sală de aproape 6.500 de locuri de la Kremlin nu a găzduit niciodată până acum un concert simfonic, în programul său fiind incluse, de obicei, spectacole de balet dar şi concerte rock. În aceeaşi sală va susţine un concert, la funalul anului, şi soprana Angela Gheorghiu.

Absolvent, în 1983, al Conservatorului bucureştean, Ion Marin, fiul cunoscutului dirijor al corului „Madrigal”, Marin Constantin, este la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi  dirijori.

Primul post de succes ocupat de Ion Marin a fost acela de dirijor rezident la Vienna Staatsoper, între 1986 şi 1991, perioada în care Claudio Abbado conducea reputata instituţie.

Dirijor de operă desăvârşit, Ion Marin a lucrat cu Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, Teatro alla Scala, La Fenice şi Metropolitan Opera.

De asemenea, Ion Marin şi-a consolidat o reputaţie solidă în repertoriul simfonic. Este invitat în mod regulat la pupitrul unor ansambluri precum Wiener Symphoniker, Orchestre National d’Ile de France, Orchestra Philharmonia (Londra), Orchestra Filarmonică a Cehiei, Orchestra Simfonică Naţională Daneză şi Orchestra Simfonică NHK. A lucrat totodată alături de Berliner Philharmoniker, Leipzig Gewandhausorchester, London Philharmonic Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra (alături de care a susţinut concerte în cadrul renumitului festival BBC Proms), Munich Philharmonic. Discografia dirijorului român i-a adus trei nominalizări la Premiile Grammy, premiile Deustche Schallplatten Critic şi Diapason d’Or, respectiv Premiul BBC Classic.

Publicul român a avut ocazia să-l urmărească, anul trecut, pe reputatul dirijor român conducând Orchestre Philharmonique de Radio France, la Sala Mare a Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo.

 

Sursa: Mediafax

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

01
/12
/13

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Național din Bucureşti, se va muta în eleganta și spațioasa Sală Studio, începând cu reprezentațiile din 7 și 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audiență mult sporită.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.