IQOS și H3 prezintă instalația Explorers of the Multiverse, o călătorie de autocunoaștere, la Romanian Design Week
https://www.ziarulmetropolis.ro/iqos-si-h3-prezinta-instalatia-explorers-of-the-multiverse-o-calatorie-de-autocunoastere-la-romanian-design-week/

Instalaţia interactivă Explorers of the Multiverse este realizată de studioul de artă şi tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, şi propune o experienţă multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sunt invitaţi la un proces de autocunoaştere, atât din perspectiva proprie, cât şi prin ochii celorlalţi. Instalaţia poate fi vizitată în cadrul Romanian Design Week, la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti, strada Băiculeşti nr. 29, în perioada 13-22 mai. Romanian Design Week, ediţia a zecea, este locul în care comunităţile creative şi culturale îşi dau întâlnire, iar vizitatorii pot descoperi cele mai recente expoziţii şi instalaţii multidisciplinare.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2022

Mesajul principal al instalației susține nevoia de diversitate și incluziune în societate și celebrează diferențele dintre oameni. Pentru a sublinia relația strânsă dintre individ și comunitate, Explorers of the Multiverse îi invită pe vizitatorii festivalului Romanian Design Week să pășească în propriul univers și să-și regăsească propria persoană, oglindită prin mii de reflexii, dar și prin ochii celorlalți. În orice moment, vizitatorii instalației pot interveni și pot schimba perspectiva, fără ca ceilalți participanți să conștientizeze cum s-a produs schimbarea. Pe durata experienței audio-video este proiectată sintagma WE=ME, care exprimă ideea conform căreia fiecare om este o reflexie a celor pe care i-a întâlnit și suma tuturor momentelor trăite împreună.

„Prin fiecare proiect pe care îl facem, ne dorim să aducem în atenție teme care ne preocupă și care merită să fie abordate altfel decât printr-un discurs tipic. La invitația IQOS, ne-am propus să transmitem importanța diversității și a incluziunii în comunitate. Ca în toate lucrările noastre, am apelat la tehnologie pentru a comunica acest mesaj și o anumită emoție. Explorers of the Multiverse este o instalație în care fiecare om se întâlnește cu sine și se vede din mai multe perspective. Însă reflexia sa poate fi influențată direct de ceilalți oameni prezenți în instalație. Pentru că, în fond, toți sunt parte dintr-un întreg, în care se oglindesc unul în celălalt pentru a descoperi nu ce îi deosebește, ci mai ales ce îi aduce mai aproape.” – Andrei Mitișor, co-fondator al studioului H3

Cea de-a zecea ediție a Romanian Design Week are tema #Forward. Aceasta exprimă preocuparea pentru construirea unui viitor armonios al orașelor și societății din România, prin susținerea comunităților creative și a proiectelor lor multidisciplinare. La baza acestora stau principii fundamentale care reflectă, deopotrivă, viziunea organizatorilor, dar și a brandului IQOS, partener pentru a treia oară consecutiv al festivalului.

„Tema acestei ediții a festivalului scoate în evidență strategia și viziunea pe termen lung a brandului IQOS. Together.Forward este misiunea noastră și înseamnă susținerea acordată comunităților creative și inovație în construirea unui viitor fără fum. O comunitate în care evoluția tehnologică, incluziunea și respectul pentru ceilalți sunt esențiale pentru a genera progres și a construi o societate mai deschisă. Tocmai de aceea, ne-am bucurat foarte mult atunci când partenerii noștri de la H3 au reușit să surprindă acest mesaj printr-un concept care aduce la un loc tehnologia și o idee cu un mesaj profund uman.”- Denys Strobykin, Director Marketing & Digital, Philip Morris România

Membrii comunității IQOS vor putea petrece timp în spațiul IQOS, amplasat în curtea Combinatului Fondului Plastic. Aici se vor putea bucura de experiențe inedite, pregătite special pentru ei. Totodată, în cadrul magazinului aflat în acest spațiu, vor beneficia de toate serviciile de care au nevoie pe durata festivalului și vor putea descoperi noul dispozitiv We Edition IQOS 3 DUO, în ediție limitată, disponibil deja în magazinele IQOS, precum și pe IQOS.ro.

Accesul la instalația Explorers of the Multiverse este permis exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.