A început Festivalul Luminii
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-festivalul-luminii/

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2015

Prima ediţie a Festivalului Luminii este programată în perioada 23 – 25 aprilie, Calea Victoriei transformându-se cu această ocazie într-o expoziţie în aer liber.

Printre clădirile iluminate cu ocazia Festivalului Luminii se află Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României, Ministerul Afacerilor Interne, Teatrul Odeon, Cercul Militar Naţional, Palatul CEC şi Muzeul National de Istorie.

Deschiderea oficială a Spotlight Festival a fost marcată cu un concert susţinut de Robin and the Backstabbers şi Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric, joi, începând de la ora 20.00.

Circuitul artistic al festivalului cuprinde 23 de lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, în total, o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi urmând să fie iluminată în cadrul festivalului, majoritatea instalaţiilor folosind surse de lumină LED, care au un consum redus de energie.

Un alt element inedit al festivalului este expoziţia de fotografie rezultată din campania „Lumină pentru România”, derulată de Asociaţia Free Mioriţa în faţa Muzeului Naţional de Artă a României, cu scopul de descoperi şcoli şi oameni care nu au electricitate, pentru a le instala sisteme cu panouri fotovoltaice.

Festivalului Luminii DSC_7377 DSC_7392 DSC_7412 DSC_7445 DSC_7477 DSC_7484 DSC_7489 DSC_7528 DSC_7546 DSC_7559 DSC_7564 DSC_7575 DSC_7613 DSC_7628

Foto: Festivalul LuminiiVlad Eftenie

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.