Iron Maiden, Rammstein şi Sting vin în iulie la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/iron-maiden-rammstein-si-sting-vin-in-iulie-la-bucuresti/

Luna aceasta, bucureştenii amatori de rock vor putea să asculte live trupe şi cântăreţi celebri. După B’estfest, următoarea întâlnire importantă este cu cei de la Iron Maiden, care revin la Bucureşti pe 24 iulie.

Un articol de Corina Vladov|9 iulie 2013

Luna aceasta, bucureștenii amatori de rock vor putea să asculte live trupe și cântăreți celebri. După B’estfest, următoarea întâlnire importantă este cu cei de la Iron Maiden, care revin la București pe 24 iulie.

Turneul „Maiden England” marchează al treilea capitol din istoria trupei Iron Maiden – o călătorie care a început în 2004, cu DVD-ul „The Early Days”, şi a continuat, în 2005, cu turneul „Early Days”. Biletele pentru concertul care va avea loc în Piaţa Constituţiei, pe 24 iulie, având ca invitaţi formaţiile Anthrax şi Voodoo Six, au preţuri între 170,40 de lei şi 255,60 de lei.

De asemenea, cea de-a cincea ediţie a festivalului Rock the City se va desfăşura pe 27 şi 28 iulie, în complexul Romexpo din Capitală. Câteva dintre formațiile care vor cânta sunt: Rammstein, Bullet for My Valentine, Trivium, Enslaved şi Spineshank. Preţul biletelor, valabile pentru cele două zile de festival, variază între 143,78 de lei (Normal Circle) şi 479,25 de lei (VIP).

Nu în ultimul rând, cântăreţul britanic Sting revine în România – după show-urile susţinute în 2006, 2009 şi 2011 -, în cadrul turneului său „Back To Bass”, cu un concert la complexul Romexpo din Bucureşti, pe 31 iulie. Biletele au preţuri cuprinse între 140,84 de lei şi 479,25 de lei.

Pentru toate concertele, biletele sunt distribuite prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro.

Foto: Eduard Breaban (www.urban.ro)

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.