Isadora Duncan în 5 gânduri
https://www.ziarulmetropolis.ro/isadora-duncan-in-5-ganduri/

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare şi coregrafă, spirit curios şi neconvenţional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

Un articol de Monica Andronescu|10 iulie 2020

În continuare, câteva fragmente relevante despre personalitatea și universul ei, desprinse din „Viața mea”, cartea ei autobiografică, publicată recent în România, în premieră în varianta necenzurată.

1.„Corpul are nevoie de mult aer și multă lumină. Este esențial ca dezvoltarea lui să fie direcționată metodic. Trebuie scoase toate forțele lui vitale în exterior întru deplina lui dezvoltare. Aceasta este datoria profesorului de gimnastică. După aceea urmează dansul. În corp, armonios dezvoltat și dus la cel mai înalt grad de energie, pătrunde spiritul dansului. Pentru gimnast, mișcarea și cultura corpului reprezintă un scop în sine, dar pentru un dansator ele sunt doar mijloacele. Atunci, corpul însuși trebuie uitat. Este doar un instrument armonizat și bine asimilat, iar mișcările lui nu exprimă, ca în gimnastică, numai mișcările corpului, ci, prin corpul acela, ele exprimă și sentimente, și gânduri ale sufletului.”

2.„De multe ori zâmbesc – dar oarecum ironic – când oamenii spun că dansul meu e grecesc, căci eu știu că el își are originea în poveștile pe care ni le spunea bunica mea irlandeză despre cum străbătuse în ’49 câmpia cu bunicul, într-o căruță acoperită – ea avea optsprezece ani și el, douăzeci și unu – și despre cum își născuse copilul într-o astfel de căruță, în timpul vestitei bătălii cu pieile roșii; sau despre cum, după înfrângerea finală a indienilor, băgase bunicul capul pe ușă, încă având în mână pușca din care ieșea fum, ca să-și salute copilul nou-născut.

Când au ajuns la San Francisco, bunicul a construit una dintre primele case de lemn și țin minte că am vizitat-o când eram mică și că bunica, cu gândul la Irlanda, ne cânta adesea cântece irlandeze și dansam dansuri irlandeze, numai că-mi închipui că în ele s-a strecurat ceva din spiritul eroic al pionierului și din bătălia cu pieile roșii – probabil chiar ceva din gesturile pieilor roșii și ceva din Yankee Doodle, când Bunicul, Colonelul Thomas Gray, s-a întors acasă din Războiul Civil mărșăluind. Bunica dansa toate astea în dansurile irlandeze, iar eu am învățat de la ea și mi-am pus acolo propriile năzuințe despre America Tânără și, în cele din urmă, marea realizare spirituală a vieții mele, pornind de la versurile lui Walt Whitman. Și aceasta este originea așa-zisului dans grecesc cu care am umplut lumea.

Aceea a fost originea – rădăcina –, dar apoi, venind în Europa, am avut trei mari maeștri, cei trei mari precursori ai dansului din secolul nostru: Beethoven, Nietzsche și Wagner.”

3.„Ce sentiment misterios ai când simți viața corpului prin călătoria asta ciudată pe pământ! Mai întâi, corpul timid, firav, chircit al fetei care eram și transformarea într-o amazoană rezistentă, după aceea bacanta cu viță-de-vie pe cap, stropită cu vin, căzând moale și fără să opună rezistență sub greutatea satirului, apoi crescând și dezvoltându-se; carnea care se face din ce în ce mai moale și mai voluptuoasă, sânii care devin atât de sensibili la cea mai mică emoție din iubire, încât trimit imediat un fior de plăcere către tot sistemul nervos; sexul care devine un trandafir înflorit, care își prinde violent prada între petalele lui cărnoase. Locuiesc în corp așa cum locuiește un spirit într-un nor – un nor de foc trandafiriu și reacție voluptuoasă.”

4.„Arta mea este doar un efort de a exprima adevărul Ființei mele în gest și mișcare. Mi-a luat mulți ani să găsesc chiar și o mișcare absolut adevărată. Cuvintele au un alt sens. În fața publicului care s-a îmbulzit la reprezentațiile mele nu am avut nicio ezitare. I-am dăruit cele mai secrete impulsuri ale sufletului meu. De la început mi-am dansat doar viața mea. În copilărie, dansam bucuria spontană a lucrurilor care cresc. În adolescență, dansam cu o bucurie ce se prefăcea în teama de acel prim moment în care înțelegi curentele tragice ce străbat existența pe dedesubt; în teama de brutalitatea fără milă și de mersul zdrobitor al vieții.”

5.„Nimic mai departe de adevărul unei personalități decât eroul sau eroina dintr-un film sau dintr-un roman oarecare. Fiind în general înzestrați cu toate calitățile, le-ar fi imposibil să facă o greșeală. Pentru el, noblețe, curaj, tărie etc., etc. Pentru ea, neprihănire, blândețe etc. Toate calitățile medii și păcatele pentru nemernicul din poveste și pentru „Femeia Rea”, când noi știm că, în realitate, niciun om nu e doar bun sau doar rău. Poate că nu toți încălcăm Cele Zece Porunci, dar sigur toți am putea s-o facem. Zace în noi o ființă care încalcă toate legile, care e gata să țâșnească afară când are prima ocazie adevărată. Virtuoși sunt pur și simplu cei care ori n-au fost ispitiți îndeajuns, pentru că trăiesc într-o stare vegetativă sau pentru că scopurile lor sunt atât de concentrate într-o direcție, încât n-au avut timp să arunce un ochi în jur.”



01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.