Jamie Foxx va cânta imnul SUA la meciul de box dintre Mayweather şi Pacquiao
https://www.ziarulmetropolis.ro/jamie-foxx-va-canta-imnul-sua-la-meciul-de-box-dintre-mayweather-si-pacquiao/

Actorul Jamie Foxx va interpreta imnul Statelor Unite ale Americii la meciul dintre Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao, programat, sâmbătă, la MGM Grand Arena din Las Vegas

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2015

Foxx este un fan al boxului şi a acceptat invitaţia organizatorilor pentru a interpreta imnul SUA „Star-Spangled Banner” înainte de debutul partidei de la Las Vegas.

Floyd Mayweather va boxa cu filipinezul Manny Pacquiao, sâmbătă, la MGM Grand Arena din Las Vegas. Floyd Mayweather, în vârstă de 37 de ani, este neînvins în 47 de meciuri, iar Manny Pacquiao, în vârstă de 36 de ani, are 57 de victorii şi cinci înfrângeri în 64 de partide.

Americanul deţine centurile WBC şi WBA la categoria semimijlocie, iar Pacquiao are centura WBO.

Jamie Foxx a câştigat premiul Oscar în 2005, pentru rolul titular din filmul biografic „Ray”, în care l-a interpretat pe Ray Charles.

Actorul a mai jucat în „Dreamgirls”, „Regatul” şi musicalul „Soloist”, bazat pe povestea adevărată a unui geniu muzical, Nathaniel Ayers, care s-a îmbolnăvit de schizofrenie şi a ajuns să cânte la vioară şi violoncel pe străzi.

De asemenea, el a lansat două albume muzicale, „Unpredictable” şi „Intuition”.

Foto: Jamie Foxx, Mayweather şi Pacquiao – cinemagia

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.