Jazz românesc, pe scena Gărâna Jazz Festival 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-romanesc-pe-scena-garana-jazz-festival-2018/

Între 12 şi 15 iulie, Munţii Semenic găzduiesc Gărâna Jazz Festival 22 – unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de jazz din Europa Centrală şi de Est.

Un articol de Liliana Matei|14 mai 2018

Festivalul anunță 3 scene de concerte live și peste 80 de artiști din întreaga lume, care vor delecta publicul cu jazz american și european, world music, fusion, son cubano – toate elementele unui retreat muzical în natură.

Artiștii români vor fi prezenți la ediția de anul acesta pe toate cele trei scene ale festivalului – scena principală (Poiana Lupului), Hanul La Răscruce și Biserica Catolică din Văliug. Muzicienilor deja anunțați, Mircea Tiberian (cu proiectul La Classe operaia va in Paradiso), Elena Mîndru (cu Finnection feat. Adam Bałdych), Horea Crișovan și Teodor Pop, li se alătură alte nume cu rezonanță în jazzul românesc.

Mircea Tiberian

Pe scena din Poiana Lupului, sâmbătă, 14 iulie, în cadrul proiectului Puba Jazz Connection, se vor întîlni, după mult timp într-un concert public, două personalități de marcă ale jazzului românesc – bateristul Puba Hromadka și pianistul Paul Weiner. Ambii muzicieni timișoreni s-au stabilit în Germania, înainte de căderea comunismului, dar au continuat să rămână repere valoroase în conștiința publicului român de jazz. Întâlnirea lor muzicală va constitui un eveniment notabil pentru scena de jazz românească. Au ca invitați în concertul lor pe contrabasistul german Johannes Schädlich, pe saxofonistul român Nicolas Simion și pe trompetistul polonez Piotr Wojtasik.

La Hanul La Răscruce, vineri, 13 iulie, Emil Bîzgă Quartet va prezenta proiectul său internațional “Gypsy Blues”, în compania lui Steve Sinko la pian, Ioan Baranga la bass și Claudiu Purcărin la baterie. Emil Bîzgă este unul dintre cei mai originali și dinamici trompetiști ai ultimelor decenii. Muzicianul îmbină muzică clasică, jazz și folclor balcanic în compozițiile sale, având o voce distinctă în jazzul modern. A cântat cu muzicieni ca Ray Charles, Jimmy Cobb, Paquito D’Rivera, Rick Dellarata, Michael T.A. Thompson sau Chris Sullivan.

Raul Kusak continuă proiectul său muzical început acum doi ani pe scena festivalului din Biserica Catolică din Văliug, sâmbătă, 14 iulie, de la ora 11. “Sounds From Church – Văliug” este un proiect muzical care se desfășoară o dată pe an, într-o singură zi, în același loc, la aceeași oră. Raul Kusak este considerat unul dintre cei mai buni claviaturiști români. Prezența sa scenică dinamică, talentul improvizatoric și sensibilitatea artistică vor constitui calitățile unui performance de neratat.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14) și în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11). Programul pe zile și scene urmează să fie anunțat după definitivarea line-up-ului. Mai multe detalii despre cazare, transport şi experienţa la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate pe www.garana-jazz.ro/bilete/, www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro.

Foto: Gărâna Jazz Festival

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.