-->

Jazz și atmosferă italiană la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-si-atmosfera-italiana-la-sala-radio/

Joi, 13 februarie 2025, de la 19.00, melomanii sunt invitaţi la Sala Radio, la „ITALIAN MOOD”, concert prezentat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru. Invitat special al serii este saxofonistul italian Stefano di Battista, artist de talie mondială, ce se va afla pentru prima oară alături de Big Band-ul Radio România.

Un articol de Liliana Matei|7 februarie 2025

Seara de la Sala Radio vă propune un repertoriu variat, de la compoziții originale la standarde de jazz și cântece italienești cunoscute, interpretate în maniera jazzistică.

Născut pe 14 februarie 1969 la Roma, Stefano di Battista a făcut primii pași în muzică încă din copilărie,   într-o orchestră de cartier compusă în principal din alămuri. După ce a început studiul saxofonului la vârsta de treisprezece ani, a ajuns la jazz prin intermediul discurilor lui Art Pepper și Cannonball Adderley, doi muzicieni care îi vor influența parcursul artistic. Prima sa întâlnire cu Massimo Urbani (1957-1993), un saxofonist alto italian admirator al stilului lui Charlie Parker, joacă de asemenea un rol decisiv în ambiția sa de a deveni muzician de jazz.
Încurajat să meargă la Paris de pianistul Jean-Pierre Como, care l-a ascultat în vara anului 1992 la Festivalul de la Calvi, Stefano Di Battista își face rapid loc printre mai mulți muzicieni din capitala franceză, care îl ajută să se lanseze, în special bateristul Aldo Romano și dirijorul Laurent Cugny. Acesta din urmă îl invită pe Stefano și pe colegul său trompetist Flavio Boltro să se alăture ansamblului Orchestre National de Jazz, pe care a înființat-o în 1994. Chiar dacă este activ în principal în Franța, Stefano menține legături strânse cu cei din comunitatea italiană de jazz, înregistrând albume alături de compatrioții săi Enrico Rava (1996), Rita Marcotulli (1998), Daniele Scannapieco (2003) și Dario Rosciglione ( 2004).
Cel de-al treilea album al său la Blue Note, Round About Roma (2002), este înregistrat cu un cvartet (Eric Legnini, André Ceccarelli, Rosario Bonaccorso) și cu o orchestră simfonică dirijată de Vince Mendoza. Stefano lansează apoi alte două albume la Blue Note, un tribut adus lui Charlie Parker și Trouble Shootin ‘ (2007). Câțiva ani mai târziu, înregistrează albumul Woman’s Land (2011) la casa de discuri italiană Alice Records, având ca sursă de inspirație mai multe figuri istorice feminine ale secolului XX. În același timp, începe o colaborare de lungă durată cu cântăreața italiană Nicky Nicolai, acompaniind-o pe aceasta în propriile proiecte.
Un sideman foarte solicitat, Stefano di Battista este adesea invitat să cânte cu colegii săi francezi și italieni, pe scenă și în studio. Capacitatea sa de a angaja o conversație muzicală cu alți artiști poate fi regăsită pe ultimele sale albume. Giù la Testa (2014) este înregistrat cu chitaristul francez Sylvain Luc. În 2021, Stefano Di Battista lucrează la un nou album: un omagiu adus regretatului compozitor Ennio Morricone, alături de care a avut șansa să lucreze. Acest nou proiect îi include pe André Ceccarelli la tobe, Fred Nardin la pian și Daniele Sorrentino la bas.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00).

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

08
/01
/26

GALA PREMIILOR MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelența - atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică - va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

12
/12
/25

Ambasada Regatului Spaniei la București organizează luni, 15 decembrie, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susținut de Duo Kitharsis, compus din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Programul este alcătuit din lucrări semnate de compozitori spanioli de prestigiu, precum Francisco Tárrega, Manuel de Falla, Enrique Granados.

12
/12
/25

Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam Concert Series, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

12
/11
/25

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

10
/11
/25

Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.

22
/10
/25

LP.StudioHub lansează un concept inovator pentru scena muzicală românească: Live Studio Sessions by LP.StudioHub, o serie de concerte care aduc publicul mai aproape ca oricând de esența sunetului. Fiecare sesiune este înregistrată și mixată în regim de studio, folosind echipamente profesionale și o arhitectură sonoră de înaltă precizie, dar trăită live, în prezența publicului.

13
/10
/25

Vineri, 17 octombrie 2025, Alexandru Tomescu, cunoscutul violonist român, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România de 23 de ani, va interpreta alături de Orchestra Națională Radio unul dintre cele 3 concerte pentru vioară considerate „pietre de temelie” ale repertoriului romantic: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul german Max Bruch.

06
/10
/25

Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy și trăsături fine, un artist a cărui creație însumează mai puțin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: acesta a fost celebrul compozitor francez Maurice Ravel (1875 – 1937), de la a cărui naștere întreg mapamondul aniversează 150 de ani.