JENI ACTERIAN. Însemnări despre cei pe care i-a întâlnit
https://www.ziarulmetropolis.ro/jeni-acterian-insemnari-despre-cei-pe-care-i-a-intalnit/

Cum îi vedea Jeni Acterian (22 iunie 1916 – 29 aprilie 1958) pe Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian?

Un articol de Alina Vîlcan|16 aprilie 2021

Jeni Acterian a murit pe 29 aprilie 1958, lăsând generațiilor de mai târziu un jurnal care continuă să fie citit și ca mărturie a unei epoci. Reîntorcându-ne la Jurnalul unei fete greu de mulțumit, apărut în acest an într-o nouă ediție la Editura Humanitas, ne-am oprit asupra însemnărilor în care autoarea a surprins, în numai câteva mișcări de condei, figurile unora dintre contemporanii săi, pe care i-a cunoscut îndeaproape.

Despre Ana Aslan

9 mai 1933

În dimineața aceasta, am întâlnit-o la școală pe Ana Aslan. Și ea dă examene. Am întrebat-o ce știe despre profesoarele examinatoare. Mi-a spus că doamna de botanică e rea ca o scorpie și că-ți face rău chiar și doar s-o vezi. E liniștitor, nu-i așa? 

Despre Eugen Ionescu

1 iunie 1934

Am citit ieri Nu de Eugen Ionescu. Are câteva capitole excepțional de bune. Este realmente prima carte românească pe gustul meu. Îmi place cu-adevărat. Este un tip grozav de inteligent, plin de vervă și îndrăzneală. Când a venit ultima oară pe la noi, era încântat de cartea sa. Pentru prima oară văd un ins care crede în propria sa inteligență și în talentul său, fără să fie arogant. Extrem de simpatic, și totuși foarte urât. Cu o vervă care, după ceva vreme, te face să-i uiți urâțenia sau, mai degrabă, nu ți se mai pare urât deloc.

Despre Mircea Eliade

25 iunie 1934

Am început Lumina ce se stinge de Mircea Eliade. Mai bun decât celelalte, dar, desigur, nimic ieșit din comun. Nu mă interesează deloc băiatul ăsta. Foarte simpatic și inteligent ca om, dar cărțile sale sunt destul de stupide.

Despre Emil Cioran

12 aprilie 1936

Prima zi de Paști. Mă simt moleșită, neputincioasă. Poate că asta n-ar fi nimic, dar – nu știu de ce – asta-și pune-ntotdeauna amprenta asupra mea. Tot orgoliu, probabil. Mă port cam stupid în viață.

M-am dus ieri cu Emil Cioran și Arșavir să vizităm nebuni. Mersul acolo n-a reușit să mă impresioneze ca atare. Aș putea chiar spune că nu m-a impresionat deloc. Îmi trezește, mai întâi, interesul, iar în al doilea rând mă amuză. Asta-i tot. Aș vrea să fiu psihiatru, dar, pentru asta, din păcate, trebuie făcută medicina. Și există mirosuri pe care nu le pot suporta. Altminteri, asta mă interesează teribil. Simt sincer că nu e nimic de făcut cu filosofia, aș mai vrea și altceva.

„Jurnalul unei fete greu de mulțumit” de Jeni Acterian, Editura Humanitas, 2021. Click pe imagine pentru detalii.

3 noiembrie 1937

Emil Cioran spunea, în ziua aceea groaznică, pe stradă, că a atins maximumul de luciditate. Că ispășește capacitatea de a se iluziona a sutelor de generații ale strămoșilor săi. Eu nu cred. Cu toate că, în ziua aceea, acest lucru mi se părea destul de evident și trist și inutil. Azi, toate aceste lucruri sunt, pentru mine, nu atât inutile, cât mai cu seamă tragice. Suntem doar niște oameni de nimic, ce forfotesc în colțul lucidității și al suferinței. Nu știm să ducem lucrurile până la capăt. Din lașitate, probabil. Din frică.

5 noiembrie 1937

Alaltăieri, nu știu exact când, am plecat de la Muțica și, în loc să mă duc acasă (mă gândeam la tusea tatei, la toată binecunoscuta atmosferă familială), am zis să mă duc să văd un film. Era 9 (II) seara și, când am coborât din mașină la Ateneu, mă gândeam, nu știu de ce, că ar fi bine să-l întâlnesc pe Emil Cioran. Când am ridicat ochii, era în fața mea, pe trotuar. M-a uimit atât de tare (mie nu mi se-ntâmplă lucruri pe care unii le numesc coincidențe), încât, câteva clipe, am fost destul de încurcată. Noroc că el e totdeauna atât de volubil. Am stat de vorbă – și trebuia să râd, ca de obicei (Doamne, ce puțină poftă de râs aveam!). Pe urmă, au trecut Petre Țuțea și George Teodorescu, s-au oprit și ei și au făcut o conversație așa cum obișnuiesc ei, cu paradoxe enorme, scepticism puțin, bârfeală multă, la care am luat și eu parte, desigur. Toate erau atât de triste tocmai când râdeam mai tare, că n-am mai putut răbda și am plecat.

Despre Tudor Vianu

12 noiembrie 1938

Dimineață, la seminarul lui Tudor Vianu (…). Am râs de ne-am frânt. Vianu este realmente foarte simpatic la seminar, și studenții sunt atât de stupizi, încât spiritele pe care le face, mucalit și binevoitor, sunt foarte reușite. 

Despre Radu Beligan

11 decembrie 1940

Sculat târziu, citit cărți poștale. La 3 ½, mers la Scala (…). Stat la hlizeală vreo oră, apoi la Dalles, într-o cofetărie și, seara, la Teatrul Mușatescu, unde am văzut, într-o reluare proastă, Titanic Vals. Radu Beligan evolua disprețuitor pe scenă, ca un demn Hamlet eșuat la mahala. Distracția serii ne-a fost să-i urmărim enervarea în mișcările cravașei.

Despre Camil Petrescu

21 ianuarie 1941

Pe la 7 a venit, de jos, Camil Petrescu. Are un ulcer și e grozav de penibil să vorbești cu el din cauza surzeniei lui. Informându-se de situația mea școlară și aflând că sunt „licențiată”, și încă în „filozofie”, a început să râdă, la care eu, râzând și mai mult, am observant că, în mod bizar, afirmația despre o licență în filozofie produce ilaritate. S-a explicat, spunând că i se pare foarte curios când vede astfel de copii „licențiați în filozofie” (…).

Despre Constantin Noica

4 martie 1943

Ieri am fost la lecția de greacă. Mă durea feroce capul și n-am folosit mare lucru. La plecare, m-a condus Dinu Noica până la teatru (…) Îmi este antipatic pentru că simt în el o ipocrizie cum rar am întâlnit la o creatură umană la acest nivel. N-are nici un grăunte de sinceritate, nici măcare față de el însuși.

Despre Mihail Sebastian

31 iulie 1945

A murit Mihail Sebastian. Mergea pe stradă, a trecut o autocamionetă, i s-a rupt frâna și, în câteva secunde, un om a devenit piftie. În fond, e un fapt divers. Probabil că m-a impresionat pentru că îl cunoșteam sensibil și, dintr-un punct de vedere, oarecum similar mie (foarte oarecum…, dar). Existența tragică irupe în realitate, dar oamenii continuă imperturbabil să se zbenguie, să muncească inutil și să nu vadă nimic.

Despre Liviu Ciulei

18 decembrie 1946

De vreo trei zile, am lucrat, în fiecare dimineață, cu Liviu Ciulei, la traducerea lui din Golden Boy. E simpatic Liviu, extrem de tânăr și cu o calitate imens de importantă a tinereții, pe care generația noastră nu o are: nu face compromisuri ca să placă publicului.

Fragmente din Jurnalul unei fete greu de mulțumit de Jeni Acterian, Editura Humanitas, 2017 (ediție integral). Ediție îngrijită, traduceri din franceză și engleză și note de S. Skultéty.

 

 

 

 

 

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

24
/09
/17

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.