„Jerusalem of Gold” – Concert Extraordinar al Corului Madrigal sub patronajul Ambasadei Statului Israel în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/jerusalem-of-gold-concert-extraordinar-al-corului-madrigal-sub-patronajul-ambasadei-statului-israel-in-romania/

Duminică, 3 octombrie 2021, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Ambasada Statului Israel în România invită publicul la Concertul Extraordinar „Jerusalem of Gold”, spectacol dedicat intrării în Noul An evreiesc 5782. Concertul va avea loc în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din Bucureşti (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61), începând cu ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

Evenimentul se desfășoară sub patronajul Ambasadei Statului Israel în România și se va bucura de prezența extraordinară a Excelenței Sale, Ambasadorul David SARANGA, prieten de seamă al culturii române. Excelența Sa va interpreta pe scena Teatrului de Vară „Mihai Eminescu” un text special ales pentru acest moment, acompaniat muzical de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu.

„Evreii din întreaga lume au sărbătorit de curând sosirea noului an. Conform datinii, această ocazie ne dă șansa de a lăsa în urmă trecutul și de a începe un nou capitol cu forțe proaspete, unul pe care ni-l dorim încununat cu succese și fapte bune. Indiferent de confesiune, orice sărbătoare este petrecută cel mai bine alături de familie și de cei dragi. De aceea, când partenerii noștri de la Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” ne-au propus să colaborăm, am considerat că anul nou evreiesc este ocazia ideală pentru a ne reuni și pentru a celebra cultura țărilor noastre, alături de prieteni: publicul din România.

Concertul extraordinar „Jerusalem of Gold” va uni prin puterea artei două națiuni și două graiuri deja interconectate. De altfel, relația specială dintre poporul israelian și cel român pre-datează până și înființarea statului nostru. Mărturie stau și astăzi localitățile ridicate în Israel, în secolele trecute, de imigranții din România, ori sutele de mii de israelieni cu origini românești sau legăturile strânse pe care le impărtășim și acum în nenumărate domenii.

Vă invit, în seara de 3 octombrie, să celebrăm împreună un nou început și un nou an. Vă invit să privim înainte către un nou an plin de lumină, presărat cu reușite. Și, desigur, vă invit să vă bucurați de magia muzicii creată de extraordinarul Cor Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Excelența Sa, Domnul David SARANGA, Ambasadorul Statului Israel în România.

Programul Concertului Extraordinar „Jerusalem of Gold” este dedicat celebrării prieteniei dintre poporul român și cel israelian și va cuprinde lucrări emblematice pentru cultura și creația israeliană, interpretate în premieră absolută de Corul Madrigal, promotor al diplomației culturale de peste 58 de ani. De asemenea, evenimentul va fi completat cu piese din folclorul autentic românesc și partituri complexe din istoria muzicii universale și contemporane, precum și de o scenografie unică.

„Credem că în această perioadă dificilă pentru toți, cultura poate reînvia speranța, muzica poate alunga norii negri. Suntem onorați să lansăm suita noastră de evenimente dedicate schimburilor culturale internaționale și de promovare a diplomației culturale cu un concert special, desfășurat sub patronajul Ambasadei Statului Israel în România -„Jerusalem of Gold”. În 2017, Corul Madrigal a concertat la Ierusalim, la unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, Israel Museum. În spațiul simbolic al Galeriei de Arheologie, nu aveai unde să arunci un ac, iar lucrarea „Yerushalaym Shel Zahav” a ridicat publicul în picioare. Dorim ca, împreună cu Excelența Sa, Domnul David SARANGA, să aducem duminică emoția și frumusețea lucrărilor ebraice și românești cântate pe aceeași scenă, ca un simbol al prieteniei, al noilor începuturi și al caracterului universal și vindecător al muzicii” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național „Madrigal – Marin Constantin”

Lucrările propuse de dirijorul principal Anna Ungureanu pun în valoare sunetul unic al Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, unanim recunoscut ca etalon mondial al muzicii corale camerale și aduc pe scenă simbolul speranței și al comuniunii dintre cultura israeliană și cea românească, mai ales în aceste momente dificile care ne afectează pe toți deopotrivă.

Biletele la spectacol pot fi achiziționate de pe Bilete.ro, iar costul unui bilet pornește de la 30 de lei. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de prevenție a COVID-19 aflate în vigoare la data de 3 octombrie 2021.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.