John McLaughlin & the 4th Dimension, în concertul jazz al anului 2019, la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-mclaughlin-the-4th-dimension-in-concertul-jazz-al-anului-2019-la-jazz-night-out/

Pe 18 aprilie 2019, influentul chitarist John McLaughlin concertează la Sala Palatului, alături de grupul său, 4th Dimension, eveniment prezentat de Twin Arts în cadrul seriei Jazz Night Out.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2018

Nici un elogiu la adresa sa nu pare extravagant, nici un premiu prea mare, nici un piedestal prea sus.

Numele lui John McLaughlin este unanim asociat cu fantezia, inovația, geniul muzical, viziunea, longevitatea artistică și extazul milioanelor de melomani din întreaga lume.

Figură iconică în panteonul marilor instrumentiști, John McLaughlin este unul dintre cei mai versatili și creativi chitariști contemporani, pionier al jazz-rock-ului și un ambițios explorator al unor genuri diverse precum blues-ul, flamenco, muzica clasică sau muzica tradițională indiană.

Recunoscut pentru virtuozitatea desăvârșită, rapiditatea dezarmantă, dar și pentru armoniile sofisticate, chitaristul are în palmares două premii Grammy pentru Best Improvised Jazz Solo și Best Jazz Instrumental Album, patru nominalizări la aceleași premii Grammy, dar și numeroase titluri de Guitarist of The Year acordate de cunoscuta publicație Down Beat.

Numit de Jeff Beck și Pat Metheny ‘’cel mai bun chitarist în viață’’, McLaughlin s-a născut în anul 1942, în Yorkshire, Marea Britanie, și a început studiul chitarei la vârsta de 11 ani.

Atras inițial de blues și swing, muzicianul și-a format propriul grup și a debutat în 1969 cu excelentul disc Extrapolation. Este și anul în care se mută în New York, unde îl așteptau înregistrări cu marii instrumentiști Tony Williams și Miles Davis. De altfel, cu Miles Davis a colaborat pe nu mai puțin de cinci albume de studio, inclusiv Bitches Brew, primul disc de aur al celebrului trompetist american.

Este doar începutul unei cariere spectaculoase și prolifice de peste cincizeci de ani, de-a lungul căreia McLaughlin a cântat cu Jimi Hendrix, The Rolling Stones, Jeff Beck, Carlos Santana, Jaco Pastorius, Chick Corea sau Wayne Shorter, tonul său inconfundabil de chitară putând fi auzit pe nu mai puțin de 70 de discuri de studio, live-uri și compilații.

Colaborarea cu alți doi chitariști de geniu, Al Di Meola și Paco de Lucia este legendară printre iubitorii acestui instrument, dar proiectul cu care John McLauglin a intrat în istoria muzicii definitiv este fără îndoială Mahavishnu Orchestra, grup ce a definit și popularizat jazz rock-ul, influențând totodată generații întregi de instrumentiști.

Un alt proiect la fel de apreciat a fost Shakti, formulă ce-i mai reunea pe L. Shankar, (violonist cunoscut pentru colaborarea cu Peter Gabriel), Zakir Hussain, Ramnad Raghavan și T.H. Vinayakram. Muzical, trupa combina elemente tradiționale indiene cu jazz, într-un fusion acustic devenit etalon la acea vreme.

Se spune, și nu avem prea multe motive să ne îndoim, că John Mclaughlin este unul dintre primii muzicieni occidentali care au cântat muzică tradițională indiană în fața unui public indian.

Pe 18 aprilie, ora 20’00 la Sala Palatului, John McLaughlin va concerta cu grupul său 4thDimension, din care mai fac parte excepționalii instrumentiști Ranjit Barot-tobe, Etienne Mbappe-bas, Gary Husband-clape, tobe. Grupul are la activ patru discuri, editate între 2010 și 2017.

Accesul publicului se face începând cu ora 19’00.

Cumpără bilete în presale! Până pe 31 august ai șansa să cumperi bilete la prețurile de 121 lei, 148 lei, 175 lei, 229 lei. După această dată biletele vor costa 135 lei, 165 lei, 195 lei, 255 lei în funcție de categorie. Biletele la categoria VIP costă 350 de lei și nu sunt incluse în campania de presale.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: în toată țara din magazinele Flanco, magazinul Muzica, de la stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilete Metrorex), din magazinele UMAN, Senia și IQ BOX, din agențiile Perfect Tour, de la Hard Rock Cafe, Berăria H, Cafe Deko, Club Quantic, Club Vintage și Expirat Halele Carol (între orele 18:00-22:00 (în zilele de funcționare)) și de pe cele 1500 Stații de Plată SelfPay. Online pe www.iabilet.ro, puteți plati cu cardul prin Paypal, pe factura Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.