Johnny Depp riscă 10 ani de închisoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-risca-10-ani-de-inchisoare/

Actorul american Johnny Depp riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare pentru introducerea ilegală în Australia, fără respectarea regimului de carantină al acestei ţări, a celor doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2015

O comisie din Senatul australian a anunţat luni că, dacă acest caz va ajunge la tribunal şi dacă Johnny Depp va fi găsit vinovat, actorul riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare sau o amendă de 265.000 de dolari.

Actorul american, în vârstă de 51 de ani, a generat câteva controverse la începutul lunii mai, atunci când i-a luat cu el în Australia, la bordul unui avion privat, pe cei doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo, doi masculi din rasa Yorkshire Terrier, încălcând astfel normele stricte de carantină din această ţară.

Potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, o anchetă oficială a ajuns la concluzia că Johnny Depp, ceilalţi pasageri de la bordul avionului şi membrii echipajului au omis să semnaleze în faţa autorităţilor vamale prezenţa celor două animale de companie.

Cei doi câini au fost însă fotografiaţi la scurt timp după aceea în Australia, în timp ce se aflau într-un salon de înfrumuseţare pentru căţei, iar acele fotografii au apărut pe reţelele de socializare.

Ministrul Agriculturii din Australia, Barnaby Joyce, care duce de doi ani o campanie acerbă de promovare a principiului potrivit căruia normele şi regulamentele sanitare se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent dacă aceştia sunt vedete de la Hollywood, l-a avertizat pe starul hollywoodian într-un mod foarte brutal, spunându-i că Pistol şi Boo vor fi confiscaţi şi vor fi eutanasiaţi dacă nu vor părăsi teritoriul australian în cel mult 48 de ore.

Foto: Johnny Depp – facebook

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.