Johnny Depp se va căsători în seara de Revelion
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-se-va-casatori-in-seara-de-revelion/

Actorul Johnny Depp a invitat mulţi dintre prietenii lui apropiaţi pe insula sa privată din Bahamas în seara de Revelion, alimentând astfel din nou speculaţiile potrivit cărora starul american ar intenţiona să se căsătorească în cadrul unei ceremonii-surpriză.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2014

Johnny Depp, în vârstă de 51 de ani, a trimis invitaţii speciale multor prieteni apropiaţi ai săi, precum Steven Tyler, Marilyn Manson, Helena Bonham Carter şi Tim Burton, cerându-le să îl însoţească, alături de logodnica sa Amber Heard, pe insula lui privată din Bahamas în seara de Revelion.

Această petrecere, ce va fi organizată pe Amber Beach – insula denumită după logodnica actorului – a reaprins speculaţiile potrivit cărora evenimentul va fi de fapt o ceremonie de nuntă, organizată în secret de actorul american şi logodnica sa, în vârstă de 28 de ani, notează Mediafax.

„Johnny este de obicei o persoană foarte discretă, iar acea petrecere de Revelion a venit ca o mare surpriză. I-a invitat pe cei mai mulţi dintre prietenii săi apropiaţi, ca şi pe membrii familiilor, cerându-le să i se alăture pe insulă. Punctul culminant va fi o mare petrecere”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.

„Ar putea fi o simplă petrecere, dar prietenii lui au început să se întrebe dacă nu cumva totul este o stratagemă pentru a organiza o nuntă fără a genera o agitaţie prea mare”, a adăugat aceeaşi sursă.

Johnny Depp şi Amber Heard au spus dintotdeauna că se vor căsători pe Amber Beach, dar nu au stabilit niciodată o dată a nunţii.

Actorul şi iubita lui au confirmat că s-au logodit în luna ianuarie, după o relaţie care începuse cu mai puţin de doi ani în urmă şi au organizat o petrecere de logodnă în luna martie.

Starul hollywoodian a avut anterior o relaţie îndelungată cu actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 15 ani, şi Jack, în vârstă de 12 ani.

Foto: Johnny Depp, Amber Heard – cinemagia

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.