„Joker” al lui Joaquin Phoenix este acum la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/joker-al-lui-joaquin-phoenix-este-acum-la-cinema/

A câştigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneţia, în acelaşi timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţară.

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2019

Prin atenție la detalii și emoții, filmul își concentrează acțiunea originală și nemaivăzută până acum în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC Comics.

Cu o viziune complexă, regizorul Todd Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck (Phoenix), un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, imposibil de inclus în vreun stereotip.

Pe lângă faptul că a fost nevoit să slăbească 23 de kilograme pentru acest rol, Joaquin Phoenix recunoaște că personajul a fost o adevărată provocare și din punct de vedere emoțional.

„De multe ori am empatizat cu el, i-am înțeles motivația, însă în același timp am fost oripilat de acțiunile sale. Interpretarea acestui personaj a fost o încercare grea pentru mine ca actor și sunt sigur că spectatorii vor simți această provocare în special pentru ideile preconcepute pe care le au despre Joker, pentru că în lumea lui fictivă, la fel ca în lumea reală, nu există răspunsuri simple”, mărturisește actorul.

Alături de Joaquin Phoenix, din distribuția filmului mai fac parte Robert DeNiro, Zazie Beetz („Deadpool 2”), Frances Conroy (serialul „American Horror Story”), Marc Maron (serialul „GLOW”), Bill Camp („Molly’s Game”), Glenn Fleshler (serialul „Billions”), Shea Whigham („Kong: Skull Island”), Brett Cullen (seralul „Narcos”), Douglas Hodge („Red Sparrow”) și Josh Pais („Going in Style”).

Din echipa de creație a regizorului Todd Phillips fac parte scenaristul Scott Silver, directorul de imagine Lawrence Sher, scenograful Mark Friedberg, editorul Jeff Groth și designerul de costume Mark Bridges.

O producție Warner Bros. Pictures, „Joker” are premiera pe marile ecrane din țară din 4 octombrie, și în format Dolby Atmos, IMAX și 4DX.

Foto: Joaquin Phoenix , Joker – facebook

 

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

27
/11
/13

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

27
/11
/13

Marea Britanie a fost marea câştigătoare anul acesta la Gala Emmy, la New York, primind trei trofee, inclusiv pentru cel mai bun actor (Sean Bean), dar şi cel pentru excelenţă (J.J. Abrams).

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.