Jose Carreras, Ştefan Bănică, Scorpions şi Morcheeba – concertele lunii decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/jose-carreras-stefan-banica-scorpions-si-morcheeba-concertele-lunii-decembrie/

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti în luna decembrie, cu un spectacol dedicat Crăciunului, iar Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de sărbători.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti în luna decembrie, cu un spectacol dedicat Crăciunului, iar Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de sărbători.Show-urile trupelor Scorpions şi Morcheeba completează seria de evenimente care vor avea loc, în această lună, în Capitală.

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti, cu un spectacol dedicat Crăciunului, care va avea loc în Pavilionul Central de la Romexpo, pe 15 decembrie. Celebrul tenor va transforma Pavilionul Central de la Romexpo în „casa lui Moş Crăciun”, oferind cadouri muzicale unice.

Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de Crăciun, pentru al doisprezecelea an consecutiv, şi va susţine o serie de spectacole intitulate ,,Alerg printre stele” pe 13, 14 şi 15 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Scorpions, cea mai cunoscută trupă hard rock/ heavy metal din Germania, revine în România şi va susţine un concert la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, pe 14 decembrie, în cadrul unui nou turneu, „Rock’n Roll Forever”, început în septembrie. Turneul trupei Scorpions cuprinde ţări precum Rusia, Ucraina, Lituania, Estonia, Finlanda şi România.

Regal muzical cu Jose Carreras

După ce, anul trecut, Sala Palatului a fost neîncăpătoare pentru toţi fanii care au dorit să îl asculte live pe Jose Carreras, anul acesta, maestrul revine să susţină o adevărată gală de Crăciun pentru toţi românii iubitori de tradiţie şi muzică de calitate.

Natalia Ushakova se va afla, în decembrie, pe scena de la Romexpo, alături de tenorul José Carreras, celebrul nepot al acestuia – dirijorul David Gimenéz, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, notează Mediafax.

Citiţi şi: Jose Carreras va cânta la Bucureşti sub bagheta propriului nepot

La concert, publicul va asculta piese specifice sărbătorilor de iarnă, precum ,,Ave Maria”, „White Christmas”, ,,Have Yourself a Merry Little Christmas”, dar şi bucăţi muzicale celebre, precum ,,The impossible dream” din ,,Man of La Mancha”, ,,Traviata”, ,,Roso – pel teu amor”, ,,Passione” şi multe altele.

Jose Carreras

Jose Carreras la World Economic Forum

Trupa Morcheeba revine la Bucureşti, cu un concert de promovare a noului ei album, ,,Head Up High”, care va avea loc pe 11 decembrie, la Arenele Romane (în cort). Albumul va fi lansat oficial pe 14 octombrie, dată care marchează şi lansarea primului extras pe single, ,,Gimme Your Love”.

De asemenea, Demis Roussos revine la Bucureşti anul acesta, pe 5 decembrie, pentru a susţine un concert pe scena Sălii Palatului, unde vor putea fi auzite atât piese specifice sărbătorilor de iarnă, colinde, cât şi hiturile sale.

Lista concertelor lunii decembrie în Bucureşti:

5 decembrie Demis Roussos – Sala Palatului (20.00);

7 decembrie Marcel Pavel – Sala Palatului (19.30); Benga – Atelierul de producţie (22.00);

11 decembrie Morcheeba – Arenele Romane – în cort (20.00);

13, 14 şi 15 decembrie Ştefan Bănică – Sala Palatului (19.30);

14 decembrie Scorpions – Pavilionul Central Romexpo;

15 decembrie José Carreras- Pavilionul Central Romexpo; Corul Madrigal – Ateneul Român (16.00, 20.00); Celelalte cuvinte – Hard Rock Cafe (21.00);

16 decembrie Aurelian Temişan şi The Funk Society – Sala Palatului (19.30); Mike Terrana şi formaţia Trooper – Silver Church; Paula Seling – Sala Radio (19.00);

17 decembrie Trei Parale – ArCuB (19.00); Vama – Sala Palatului (20.00);

18 decembrie ,,Regal Vienez”, cu Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg – Palatul Naţional al Copiilor;

19 decembrie Trupa Direcţia 5 – Cinematograful Patria (19.00);

20 decembrie ,,Vienna Classic Christmas”, cu Strauss Festival Orchestra Vienna – Sala Palatului;

21 decembrie Johann Strauss Ensemble – Sala Palatului (19.30);

24 decembrie Divna – Ateneul Român (18.00).

26 decembrie Grigore Leşe – Ateneul Român.

Foto credit: Jose Carreras

26
/10
/21

Pe 2 noiembrie 2021, Asociația Opus lansează site-ul bilingv casedemuzicieni.ro, un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului București – Oraș deschis 2021.

26
/10
/21

De 93 de ani, străbătând prin vremuri liniștite, dar și prin perioade extrem de dificile (ca timpurile pe care le trăim astăzi), RADIO ROMÂNIA intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu și de un concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției de presă.

23
/10
/21

Pe 23 și 25 octombrie, pianistul Florian Mitrea, unul dintre cei mai apreciați tineri muzicieni de origine română ai momentului, al cărui debut a avut loc pe celebra scenă Carnegie Hall din New York, continuă să ofere publicului o experiență puternică și inedită despre întuneric și speranță: o serie de recitaluri solo care au loc în întuneric în cadrul evenimentului UNSEEN.CONCERT IN THE DARK – singurul eveniment de muzică clasică din România care propune o experiență muzicală cu lumina stinsă atât în sală, cât și pe scenă.

13
/10
/21

Publicul larg și iubitorii muzicii clasice sunt invitați să vadă online filmele care documentează felul în care au fost organizate Concursul Internațional George Enescu 2020/2021 și Festivalul Internațional George Enescu 2021 în timpul pandemiei, stabilind adevărate recorduri în domeniu, și reacțiile unor artiști care au fost implicați în cele două evenimente. Filmele sunt postate pe canalul Youtube al Festivalului Enescu.

12
/10
/21

Sunt invitați dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, violonistul ALEXANDRU TOMESCU și pianistul JOSU DE SOLAUN. Așadar, după o frumoasă participare la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, Orchestrele și Corurile Radio România își deschid noua stagiune la Sala Radio!

11
/10
/21

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, continuăm trilogia verdiană cu nemuritoarea „Traviata”, o operă atât de îndrăgită și de celebră, încât aproape că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Spectacolul îi este dedicat marii soprane Virginia Zeani, „prima donna assoluta” a marilor scene internaționale, sărbătorită în această lună, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, de către toate teatrele lirice din România. Inițiativa aparține Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

29
/09
/21

Festivalul Enescu 2021 a prezentat 53 de lucrări în premieră românească și trei lucrări în premieră mondială. Printre acestea, se află și Te Deum-ul compus de Jose Cura pentru a celebra cea de-a 25-a ediție a Festivalului Enescu. Au fost prezentate în premieră românească patru opere și mai multe lucrări vocal simfonice de Stravinski, Cura și Enescu (oratoriul Strigoii).