Jose Carreras va cânta la Bucureşti sub bagheta propriului nepot
https://www.ziarulmetropolis.ro/jose-carreras-va-canta-la-bucuresti-sub-bagheta-propriului-nepot/

Tenorul Jose Carreras va concerta la Bucureşti, la complexul Romexpo, pe 15 decembrie, alături de Orchestra Naţională Radio, care va fi dirijată de propriul nepot, David Gimenéz Carreras.

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2013

Tenorul Jose Carreras va concerta la Bucureşti, la complexul Romexpo, pe 15 decembrie, alături de Orchestra Naţională Radio, care va fi dirijată de propriul nepot, David Gimenéz Carreras.

David Gimenéz Carreras este, de altfel, în prezent, principalul dirijor al Orchestrei Filarmonice din Bucureşti. Născut în Barcelona, într-o familie în care strălucea numele unchiului său Jose Carreras, nepotul celebrului tenor şi-a făcut studiile muzicale în oraşul natal, apoi la Viena şi Londra.

David Gimenéz a studiat la început pianul, dar, în cele din urmă, s-a decis să se dedice cu totul carierei de dirijor. Celebrul dirijor a moştenit de la unchiul său atât asemănarea fizică, cât şi talentul.

Gimenéz recunoaşte că faptul că este nepotul lui Jose Carreras a constituit la începutul carierei un avantaj, însă, pe măsură ce au trecut anii, doar talentul, dedicaţia şi profesionalismul au contribuit la dezvoltarea şi la desăvârşirea sa.

Orchestra Naţională Radio şi Jose Carreras

„Pentru mine a fost fantastic, oricine şi-ar dori să aibă o asemenea experienţă încă din copilărie, înconjurat de celebrităţi, de marea muzică. Desigur, este dificil, faţă de cei din jur, să te impui ca nepot al lui Carreras, dar acest aspect m-a ajutat enorm la început – cred că fiecare tânăr, la primii paşi, a fost ajutat de cineva, nu a apărut «de nicăieri», dar sper că în timp am demonstrat că pot face lucruri bune, dezvoltându-mi permanent cariera”, a spus dirijorul, ale cărui modele sunt Herbert von Karajan şi Carlos Kleiber, considerând că este esenţială comunicarea cu publicul şi nu doar susţinerea unui concert reuşit.

David Gimenéz a dirijat peste 200 de orchestre în săli de renume, inclusiv Filarmonica din Viena, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra din Paris, Filarmonica din Japonia, Orchestra Simfonică din Chicago. Printre celebrităţile cu care a colaborat se numără Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Placido Domingo, Roberto Alagna, Agnes Baltsa, Kiri Te Kanawa, Juan Pons, Bryn Terfel şi, desigur, José Carreras – pe care îl însoţeşte constant în turnee.

Jose Carreras

Jose Carreras, în filmul „Romanza final”

Fanii care doresc să-i vadă pe cei doi membri ai familiei Carreras într-o excepţională gală de Crăciun trebuie să ştie că evenimentul va avea loc pe data de 15 decembrie, în Pavilionul Central de la Romexpo, notează Mediafax.

Orchestra Naţională Radio condusă de David Gimenéz şi Corul Academic Radio reprezintă garanţia unui show desăvârşit, în care publicul va putea asculta piese specifice sărbătorilor de iarnă precum „Ave Maria”, „White Christmas”, „Have Yourself a Merry Little Christmas”, dar şi arii din opere celebre.

Info:

Biletele au preţuri cuprinse între 150 de lei şi 650 de lei şi pot fi achiziţionate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, Sala Palatului, Librăriile Adevărul şi Eminescu, Magazinele Flanco, Muzica, Palatul Naţional al Copiilor, Magazinul Biletfan (staţia de Metrou Unirii 1).

Foto credit: Jose Carreras

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.