Josef Koudelka, legenda fotografiei, vine la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/josef-koudelka-legenda-fotografiei-vine-la-garantat-100/

Unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Josef Koudelka, este, pe 10 noiembrie, invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie specială Garantat 100 %.

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

Unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Josef Koudelka, este, pe 10 noiembrie, invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie specială Garantat 100 %.

Josef Koudelka, omul care a surprins imaginile crunte ale invaziei sovietice din Praga anului 1968, cel care ani de zile a fost cunoscut drept „Fotograful Anonim” rememorează duminică noaptea, în emisiunea de la TVR 1, TVR HD şi TVR+, momentele dramatice pe care le-a trăit, dar şi impactul pe care acestea l-au avut asupra vieţii şi carierei sale.

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu s-a născut în 1938, în Moravia, în fosta Cehoslovacie. Din copilărie, visul lui era să devină fotograf. A cules şi a vândut fragi, pentru a-şi putea cumpăra primul aparat de fotografiat. A ajuns, însă, inginer de aeronave.

Dar pasiunea pentru fotografie a fost mult mai puternică, astfel că a abandonat totul la un moment dat, pentru a deveni fotograf profesionist.

În 1968, era la Praga. Tocmai se întorsese din România, cu o zi sau două în urmă. Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia, în încercarea de a opri Primăvara de la Praga. Josef Koudelka a făcut peste 5000 de fotografii în acele zile. Imaginile au făcut înconjurul planetei.

Dacă s-ar fi ştiut cine era autorul lor, viaţa sa şi a familiei sale ar fi fost într-un real pericol. I s-a spus, aşadar, „Fotograful Anonim”. Târziu, după câţiva ani, după ce s-a refugiat în Anglia, Koudelka a putut să povestească public despre evenimentele crunte de la Praga. De atunci, cariera sa internaţională şi lucrările sale au devenit subiect de legendă.

Josef Koudelka si Catalin Stefanescu

Josef Koudelka, alături de Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii Garantat 100%

„Invitatul nostru e unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, un reper în istoria fotografiei. Acum a revenit în România, pentru a lansa albumul Invazie 68, care conţine fotografii din timpul ocupării capitalei cehoslovace de către trupele Pactului de la Varşovia”, explică realizatorul TVR conjunctura fericită datorită căreia Josef Koudelka calcă pragul studioului Garantat 100%.

Argumentele ce recomandă această ediţie sunt cu atât mai puternice cu cât celebrul fotograf a refuzat participarea la emisiuni de televiziune atât în Cehia, ţara sa de origine, cât şi la televiziuni importante, precum BBC. Vine, însă, duminică, 10 noiembrie, la TVR 1.

Info:

Emisiunea poate fi văzută şi la TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

Foto credit: Garantat 100%, Josef Koudelka

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.