Joshua Bell – muzică și teatru la pachet
https://www.ziarulmetropolis.ro/joshua-bell-muzica-si-teatru-la-pachet/

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la Bucureşti. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp şi dirijor, şi director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci şi pentru apetenţa pentru joacă şi pentru explorare.

Un articol de Adina Scorţescu|5 septembrie 2017

În 2007, s-a jucat de-a intepretul-cerșetor, care cântă pentru câțiva dolari, într-o stație de metrou din Washington. Întâmplarea a stat la baza unui articol în Washington Post care a câștigat premiul Pulitzer și a născut discuții intense despre frumusețe și despre (in)compatibilitatea ei cu stilul de viață al americanului contemporan, orientat spre muncă și maximizarea profitului. Într-o reprezentație de 45 de minute, Bell a strâns puțin peste 30 de dolari și a fost recunoscut de un singur trecător. Ca fapt divers, peste doi ani, ziarul România Liberă avea să repete experimentul și la noi, în stația Piața Victoriei, cu „localnicul” Alexandru Tomescu, care a strâns peste 90 de dolari, în jumătate de oră.

Deci a ajuns la Ateneul Român Joshua Bell, cu Stradivarius-ul lui vechi de peste 300 de ani și cu același zâmbet albastru, copilăros, pe care îl vezi pe copertele CD-urilor (și pe care bucureștenii au avut ocazia să-l observe și în ediția din 2009 a Festivalului Enescu).

În program: uvertura Egmont a lui Beethoven, concertul nr. 1 de Bruch (pe care un alt superstar al viorii, David Garrett, l-a cântat tot pe scena Ateneului, la ediția anterioară a festivalului) și Simfonia a V-a a lui Beethoven.

Și s-a terminat uvertura și a început concertul. Iar spectacolul a devenit total. Bell, când cu fața la public, când cu spatele (ca să dirijeze orchestra), se unduiește, se încruntă, ridică sprâncenele, împunge cu ochii partida de suflători, concentrează vioara a 2-a în mâna stângă, ca apoi să se întoarcă din nou către public, pe care-l va „fenta” din nou peste câteva minute. Înainte de finalul primei părți, în iureșul muzicii, cu broboane de sudoare la tâmplă, lovește cu arcușul călușul (bucata de lemn care ține întinse coardele); se aude un zdroc scurt, după care notele continuă. Peste câteva secunde, Stradivarius-ul ajunge în mâinile concertmaestrului, care-și dă la schimb propria vioară, printr-un gest simplu, ca între doi prieteni care mănâncă împreună și dau sarea de la unul la altul. Fără pauză, fără cuvinte.

Concertul capătă – cel puțin pentru spectatorii din prima parte a sălii – valențe de roman polițist. În cât timp poate fi „vindecat”, live, un Stradivarius? (Probabil nu ăsta era momentul la care se gândise Bell când a declarat, într-un interviu recent, că – pe scenă – el este un povestitor.) Muzica lui Bruch continuă. Bell cântă, Bell dirijează, Bell umple sala Ateneului cu o muzică ce pare că devine palpabilă. În stânga lui, concertmaestrul, cu Stradivarius-ul strâns între pulpe, fixează călușul și strânge coardele, după care își coboară urechea până la ele, ca și cum n-ar vrea să lase noile sunete, imperfecte, să pătrundă și în urechile vecinilor. Câteva atingeri ale coardelor, apoi o reajustare. Și încă una. Îi dă vioara lui Bell după prima parte a concertului; cu același aer nonșalant, de parcă chiar asta trebuia să se întâmple, de parcă exersaseră schimbul de viori de sute de ori înainte.

Când se termină concertul, unul dintre fotografii festivalului are ochii în lacrimi. Orchestra aplaudă și ea. Iar o doamnă cu părul alb, din rândul întâi, șoptește satisfăcută: „Numai pentru concertul de azi și pentru Oedip-ul de aseară, și tot au meritat banii de abonament.” Ceva mai încolo se aude: „Cam prea multe teatralisme, puteau să angajeze și ei un dirijor…” Un lucru e sigur: pentru iubitorii și de muzică, și de teatru, Joshua Bell a livrat pachetul complet.

Foto: Cătălina Filip

 



07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.