Joyce în Trieste. Lumina
https://www.ziarulmetropolis.ro/joyce-in-trieste-lumina/

Am ajuns la Trieste cu trenul. Am coborât în gară în prima zi din luna august, anul 2016.  Era una dintre zilele acelea toride în care soarele îşi iese din minţi şi caută să te ucidă. Nu m-a ucis, deşi a încercat, a încercat.

Un articol de Andrei Crăciun|9 august 2016

Am pășit pe bulevardele din Trieste fără să dansez, am traversat străzi secundare și am privit portul până s-a intrat în amurg. În amurg, Dumnezeu sau Altcineva înnebunește  și aruncă peste cerul din Trieste culori cum nu s-au mai văzut. Nu știu de ce, eu îl visez noaptea pe Nabokov care visează un student care visează o metaforă, fiindcă studentul este și poet. În portul industrial, macarale infinite stau aplecate sub nori și nimeni nu le privește. Poate, totuși, un călător când și când.

O mie nouă sute patru

În 1904, Trieste era încă în Imperiul Austro-Ungar, sus, pe promontoriul stâncos al golfului Grignano, privind în ochi Adriatica, se înălța, în toată splendoarea apogeului său, castelul Miramare. Aici trăise arhiducele Ferdinand Maximilian, fratele regelui Franz Iosef, acel Franz Iosef.

Maximilian, un aventurier, a ajuns împăratul Mexicului și a fost asasinat după doar trei ani de domnie. Avea doar treizeci și patru de ani. În 1904, Maximilian era mort de aproape patru decenii și nu fusese uitat. Numele său încă se auzea în cafenele sau în berării sau în recepțiile somptuoase ale hotelurilor.

În 1904 în gara din Trieste a coborât un cuplu: Nora Barnacle, fostă cameristă, și James Joyce, un poet care avea să devină cel mai important prozator de limbă engleză din secolul XX.

Dublinezul ajunsese în acest port în căutarea unui loc de muncă în învățământ. Căuta să supraviețuiască ca profesor de limba engleză. Rătăcise prin Zurich, în Elveția, și, o vreme, prin Pula, nu departe, pe Coasta Adriatică, tot în Imperiul Habsburgic.

Genial și îngrozitor de arogant

Joyce s-a îndrăgostit de Trieste. A locuit în acest oraș strălucitor chiar și la căderea Imperiului, un deceniu încheiat. Aici a scris la Oameni din Dublin și la Portret al artistului la tinerețe, aici a început Ulisse.

Joyce a avut opt adrese în Trieste, a trăit din puțin, dar a trăit mult. Frivol, cheltuitor, necugetat, Joyce mânca și bea (mult) doar în oraș, mergea la curve, într-un bordel care astăzi nu mai există, avea inițiative antreprenoriale riscante, era nelipsit din lojele teatrelor, curta fără rușine alte dame și se întorcea întotdeauna spășit la Nora, declarându-i iubire eternă. Soției sale nu îi plăcea aici – o deranjau limba și mâncarea și soarele orbitor. În Trieste li se naște primul copil – primește numele Giorgio.

Joyce fugea și el de soare, urca dealurile, să se pună la adăpost de mișel, și își găsea timp – cu toată viața sa trepidantă – să scrie, să scrie, să scrie. Era – au consemnat toți biografii –  genial și îngrozitor de arogant.

O cădere ceva mai lungă

Au fost apoi anii în care a pendulat între Trieste și Dublin, unde a deschis un cinematograf care firește că a dat faliment. James Joyce are opinii politice tranșante și, în contextul epocii, periculoase, fratele său este încarcerat, el este urmărit de poliția secretă habsburgică. Se exilează la Zurich. Izbucnise deja Primul Război Mondial.

Nepotul lui Maximilian, arhiducele Franz Ferdinand, fusese ucis la Sarajevo. Trieste a sfârșit în Italia. Nu contează – oamenii din Trieste se simt oricum triestini înainte de toate, triestini mai ales, triestini și – uneori, prea des – atât.

Iar Joyce nu și-a putut niciodată scoate din inimă acest oraș. Dublinezul a devenit și el triestin. Așa stă scris și pe placa de la picioarele unui James Joyce-statuie, în plimbare, pentru totdeauna, pe cel mai frumos pod din Trieste. Așa stă scris: că are Trieste în inima lui.

joyce

Astăzi, orașul nu mai este la fel de cosmopolit, anii săi de glorie au apus, Trieste alunecă acum prin istorie, e o cădere lungă, care va tot dura. E încă un port important, dar s-au ridicat alte și alte porturi, mult mai importante.

Există însă ceva, există ceva ce aici nu va putea fi niciodată spulberat. Frumusețea. Marea Frumusețe. Amurgul, amurgul acela pe care și James Joyce l-a văzut. Lumina.

Foto: rivistastudio.com



12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.