Judith State. Actorie versus dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/judith-state-actorie-versus-dans/

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriţă, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, aşadar, filmul şi dansul contemporan?

Un articol de Alina Vîlcan|15 martie 2017

Ce înseamnă pentru tine această nominalizare la Premiile Gopo?   

Nu am mai fost nominalizată până acum pentru niciun premiu, deci asta înseamnă: prima dată când sunt nominalizată pentru un premiu. M-a surprins când mi-am citit numele acolo, pe listă.

Venind din zona dansului, cum ai resimțit această experiență – Sieranevada?

Foarte fizic, organic, visceral. Gândindu-mă retrospectiv, primele senzații care-mi vin în minte țin de un soi de vibrație constantă pe sub piele, de parcă aș fi fost continuu străbătută de curent electric. Aveam simțurile activate la maxim. Deși totul era foarte nou, trăiam acest nou, în mod paradoxal, ca pe o redescoperire. De parcă aș fi accesat, cu memoria ștearsă, o zonă existentă în mine. A fost foarte intens pe absolut toate planurile. Și nu am încetat să fiu dansator pe platou. Adică exercițiile de relaxare sau momentele în care corpul meu avea planul lui și începeam să mă învârt, să mă mișc, nu au fost puse deoparte, ci integrate în această experiență.

Cum ai colaborat cu regizorul Cristi Puiu și cum a arătat pentru voi o zi de filmare?

Colaborarea cu Cristi Puiu este una dintre cele mai fericite întâlniri de care am avut parte, o prețuiesc și mă bucur de ea enorm! Mi-ar plăcea foarte tare să am norocul de a lucra așa și cu un coregraf, să dau peste cineva care și în dans să îmi resusciteze simțurile, să-mi zdruncine zdravăn și să-mi reseteze toate structurile, așa cum a făcut-o Cristi.

Absolut fiecare zi de casting, de repetiții și de filmare a fost o bucurie pentru mine, o cablare puternică la prezent și, în general, așa, un belșug de informație, de hrană pentru minte și suflet. Și nu mi s-a mai întâmplat să am atâta încredere în omul din fața mea! La fel cum nu mi s-a întâmplat nici să lucrez cu cineva care să aibă așa o claritate, atâta forță, răbdare și generozitate. Am învățat foarte multe de la el și o fac în continuare. Sunt norocoasă.

Ce a urmat pentru tine după ce filmul a apărut în cinematografe? Te recunoștea lumea pe stradă, cum reacționau prietenii tăi, familia etc.?

Îmi amintesc că mi-a fost frică de momentul apariției filmului pe ecran. M-au încercat tot felul de sentimente și gânduri destul de posesive, de teritorialitate. Îl simțeam atât de aproape, experiența a fost atât de intensă încât nu prea voiam să mai dau și altcuiva. Și-n plus, mă făcea să simt cumva că e cu punct, că odată ce apare, se încheie drumul. Dar nu a fost așa și mă bucur că redescopăr asta în fiecare zi, că port cu mine această experiență și bogăția ei în cam tot ce fac.

Imediat după premieră am plecat prin țară în turneul de promovare. Mi-a plăcut mult dialogul cu publicul la sesiunile de întrebări și răspunsuri și a fost emoționant să fiu părtașă la felul în care oamenii interpretau și trăiau experiența filmului.

Ce îți place cel mai mult atunci când faci dans, ce ți-a plăcut cel mai mult făcând film?

Îmi place foarte mult munca fizică, epuizarea; punctul în care muzica și mișcarea se întâlnesc într-un moment perfect de sincronizare, ca un sărut care te ia prin surprindere; sentimentul de libertate și abandon care uneori mă copleșește.

Această libertate am trăit-o și pe platoul de filmare și m-a surprins intensitatea și continuitatea stării de prezență din care se năștea. Mi-a plăcut mult că în relația cu ceilalți (actori) nu aveam de ales, nu exista altă opțiune în afara adevărului, a sincerității și eram cumva forțată să fiu eu, acolo, „dezbrăcată”. Lucru pe care în realitate nu îl prea fac.

Te tentează să mai joci? Te-a prins acest „microb” al cinematografiei?

A fost o mare bucurie să lucrez la film, mai mare decât pot cuprinde în câteva cuvinte și da, mi-ar plăcea să mai joc. Și aș repeta experiența lucrului cu Cristi Puiu oricând.

Ce ți s-a părut cel mai interesant la personajul tău – Sandra? Ai avut o replică preferată?

Titlul de „personajul Sandra” mă pune cumva la distanță, ca și când aș vorbi despre o altă persoană și nu pot spune că simt asta. Nu ma raportez la Sandra ca la ceva exterior mie, către care am făcut un drum spre a o descoperi, ci mai degrabă ca la o unealtă prin intermediul căreia, închizându-mi ochiul vigilent auto-observator și critic, am reușit să mă apropii de mine. Una dintre replicile care-mi plăceau cel mai mult a picat la montaj: „Milupa, Aptamil, Hipp. Altceva nu iei!”.

Judith State1

Judith State, în „Sieranevada” (regia: Cristi Puiu)

Dincolo de acest film, unde mai poți fi văzută?

În studio, la cursurile de dans contemporan pentru începători și intermediari, dansând în filmul „6,9 pe scara Richter” al lui Nae Caranfil, la Teatrul Odeon în spectacolul „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, în muzicalul „My Fair Lady”, în următorul spectacol al coregrafului Cosmin Manolescu – „Dans#Wanderer” și, în curând, în proiectul video „The Poetry Project”.

Acelora care ar vrea să știe mai multe despre actrița care o interpretează pe Sandra, în cel mai nou film de Cristi Puiu, ce le-ai spune?

Că îi aștept la cursurile mele de dans contemporan, să ne cunoaștem, să dansăm împreună.

Cea de-a XI-a ediţie a Premiilor Gopo va avea loc marţi, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, și va fi transmisă în direct pe TVR 2.

Colaborarea cu Cristi Puiu este una dintre cele mai fericite întâlniri de care am avut parte! Mi-ar plăcea să am norocul de a lucra așa și cu un coregraf, să dau peste cineva care și în dans să îmi resusciteze simțurile, să-mi zdruncine zdravăn și să-mi reseteze toate structurile, așa cum a făcut-o Cristi.

Foto: Liviu Ștefan

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).