-->

Julianne Moore, lăudată de Cronenberg / Maps to the Stars
https://www.ziarulmetropolis.ro/julianne-moore-laudata-de-cronenberg-maps-to-the-stars/

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014

Julianne Moore, premiul pentru “Cea mai bună actriţă” la Cannes 2014, are rolul principal în cel mai recent lungmetraj al lui David Cronenberg, Maps to the Stars / Hărţi către stele.

Aceasta interpretează rolul Havanei Segrand, o starletă cam trecută de la Hollywood, a cărei carieră este în declin. Mama ei, Clarice, a fost o vedetă cu un succes mult mai mare, iar acum fiica este disperată că s-ar putea să nu iasă niciodată din umbra mamei.

Julianne Moore a fost primul actor cooptat în proiectul Maps to the Stars, cu câţiva ani buni înainte de filmare. “Au fost de-ajuns două nume pentru a mă convinge pe loc să intru în acest proiect: David Cronenberg şi Bruce Wagner”, spune actriţa.

“Tot timpul mi-am dorit să lucrez cu David. Iar Bruce este atât de creativ în scris, cu o imaginaţie atât de bogată… Şi ştie cum să potrivească ridicolul cu sublimul. Ai momente de comedie la cel mai înalt nivel, pentru ca mai apoi totul derapează în noir, în dramatic.”Juliane Moore

Actriţa consideră că Maps to the Stars este o cronică despre cum ne trăim viaţa astăzi, dar totul refractat prin lentilele unei vedete. Portretul Havanei Segrand, din perspectiva actriţei care o interpretează, este un amalgam de persoane pe care Julianne Moore le-a cunoscut şi observat de-a lungul carierei.

“Havana e o tipă care trăieşte în lumea ei imaginară, izolată complet. E foarte supărată pe mama ei din cauză că, spune ea, a abuzat-o în copilărie. A trăit întotdeauna în umbra mamei, aşa că în mintea ei e un haos freudian”, spune Julianne.

După filmări, degizorul Cronenberg remarca la Julianne Moore un amănunt interesant: “Julie e atât de amuzantă, de pricepută şi de agilă: o dată ce a pătruns în pielea personajului nu mai e nevoie de prea multă îndrumare. Şi nu e chiar uşor pentru o actriţa să poată juca rolul unei actriţe. De fapt, mulţi actori chiar refuză să joace roluri de actori”.

Maps to the Stars a avut iniţial un fake working title

Pentru a nu atrage atenţia fanilor şi a păstra o cât mai mare discreţie asupra proiectului, echipa lui Cronenberg a lucrat într-o primă etapă cu un fake working title. Astfel, Maps to the Stars s-a numit iniţial Bailey’s Quest, aşa cum apare de la un anumit moment şi pe site-ul IMDb.

foto: Julianne Moore, Maps to the StarsDaniel McFadden, Caitlin Cronenberg

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.