Julien Salemkour dirijează „Idomeneo“ la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/julien-salemkour-dirijeaza-idomeneo-la-pupitrul-orchestrei-nationale-radio/

Julien Salemkour, dirijor sub bagheta căruia s-au desfăşurat peste două sute de spectacole de operă, balet, dar şi concerte simfonice la Opera de Stat din Berlin (unde a fost dirijor asistent) va dirija Orchestra Naţională Radio.

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2013

Julien Salemkour, dirijor sub bagheta căruia s-au desfăşurat peste două sute de spectacole de operă, balet, dar şi concerte simfonice la Opera de Stat din Berlin (unde a fost dirijor asistent) va dirija Orchestra Naţională Radio.

Vineri, 8 noiembrie, de la ora 19.00, Mozart va fi „personajul principal” al serii, într-un frumos concert ce îi este dedicat. În prima parte a serii veţi asculta selecţiuni din opera „Idomeneo”, lucrare a cărui premieră a avut la Munchen, chiar sub bagheta compozitorului său, în vârstă atunci de doar 25 de ani!

Povestea derulată în Creta antică, după războiul troian, va fi „istorisită” de doi invitaţi speciali: Narine Yeghian (foto mijloc), soprană de origine armeană în prezent solistă Operei de Stat din Berlin, şi tenorul Johannes Chum (foto dreapta), care a păşit pe importante scene din Paris, Milano, Londra, Viena, Berlin, New York şi Paris. Cei doi îşi vor da concursul alături de Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Dirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la vârsta de nouă ani. La vârsta de 16 ani a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen.

Un regal muzical sub bagheta lui Julien Salemkour

După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim precum şi la Festivalul de la Salzburg.

Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta  de S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Lohengrin – R. Wagner.

Julien Salemkour

Julien Salemkour va dirija Orchestra Naţională Radio

Programul serii va continua cu o altă capodoperă mozartiană: Simfonia nr. 41 în do major – supranumită „Jupiter”, ultima simfonie a marelui muzician şi cea mai lungă, una dintre cele mai  apreciate partituri de acest gen din lume, într-un „top 5” al simfoniilor.

Despre această lucrare, un alt mare compozitor, Schumann, spunea: „Sunt lucruri în lume despre care nu se poate spune nimic, ca Simfonia nr. 41 a lui Mozart, majoritatea paginilor lui Shakespeare şi a partiturilor lui Beethoven”.

Info:

Biletele sunt disponibile în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate ,,Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Orchestrele şi Corurile Radio, Julien Salemkour

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.