Julieta vrea la UNATC
https://www.ziarulmetropolis.ro/julieta-vrea-la-unatc/

„Julieta fără Romeo”, noul spectacol al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, pus în scenă la Teatrul Odeon, ne reaminteşte un lucru elementar, dar pe care îl uităm des. Nu e nevoie de mari desfăşurări de forţe pentru a realiza un spectacol isteţ care ştie deopotrivă să emoţioneze şi să spună ceva important despre lumea în care trăim, reinterpretând în acelaşi timp un text clasic.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 iunie 2021

Textul care stă la baza spectacolului, scris de Bogdan Theodor Olteanu şi Alex Mircioi, ia trei arhetipuri feminine din „Romeo şi Julieta” – mama, fiica şi doica – şi le aduce în România de astăzi, nu înainte de a le îmbogăţi cu câteva referinţe la alte personaje şi piese clasice.

Evident, ideea nu e nouă, însă implantul e cât se poate de firesc. Suntem într-un orăşel de provincie, în familia unui afacerist absent aproape tot timpul de acasă şi aparent certat cu legea.

Marta (Elvira Deatcu) e soţia şi mama care se ocupă de treburi şi pentru care aparenţele contează – e genul de femeie care se străduieşte să lase impresia că familia e una fericită şi că totul e sub control, inclusiv dependenţa sa suspectă de gin.

Dar Marta are o nouă problemă – fata sa, Julieta (Ioana Bugarin), vrea să meargă la actorie la UNATC, la Bucureşti. Mama şi-ar dori însă ca fiica ei să studieze la ASE, aşa cum au făcut ea şi soţul său, în anii `90, când s-au şi cunoscut şi când pare că au trăit o poveste intensă de iubire.

În schimb, Julieta, ca orice tânără rebelă, e hotărâtă să îşi urmeze drumul, în ciuda opoziţiei părinţilor. Aşa că, atunci când nu se ceartă cu maică-sa, ia meditaţii acasă pentru admitere, pe „Romeo şi Julieta”, de la o veche cunoştinţă a familiei, Sonia (Ruxandra Maniu), o actriţă plecată la rândul ei acum ceva timp la Bucureşti cu mari speranţe, rămase însă neîmplinite.

Eternul conflict între mentalităţi şi generaţii, dar completat cu o permanentă chestionare a ipostazelor feminine într-o societate încă patriarhală (deşi bărbaţii lipsesc, se face deseori referire la ei, iar imaginea lor nu e una grozavă), devine un bun motor narativ. În fond, cine nu se regăseşte în cel puţin unul din cele trei personaje?

Aici e de fapt marele merit al spectacolului – transformă o situaţie de viaţă obişnuită într-o poveste universală, cu trei anti-eroine care se zbat în dorinţa de a nu se mai defini în funcţie de altcineva şi de a-şi asuma propriul destin. Iar contrastul dramaturgic e unul ofertant – în timp ce Marta şi Sonia au ajuns să trăiască mai mult din amintiri, Julieta îşi cere cu insistenţă dreptul la iluzie, la posibilitatea împlinirii. De aici şi refuzul ei de a intra în rolurile sociale sau familiale spre care o împing cele două.

Revigorant e că Olteanu face toate astea cu mijloace cât mai simple, ca o pledoarie discretă pentru renunţarea la artificii inutile şi pentru întoarcerea la lucrurile esenţiale şi eficiente: un decor minimalist (două mese şi mai multe scaune, împărţite în trei spaţii luminate alternativ), un text credibil şi cu dialoguri convingătoare, gândite să nuanţeze portretul fiecăreia dintre cele trei protagoniste, şi mai ales jocuri actoriceşti de o naturaleţe şi de un echilibru impresionante.

Cele trei actriţe sunt într-atât de bune şi dau atât de multă viaţă personajelor, încât până şi scenele de efuziune emoţională şi chiar şi tradiţionalele monoloage, adică cele mai riscante momente dintr-un spectacol, degajă un puternic realism.

Înţelegem la final că fiecare dintre cele trei femei îşi are partea de adevăr şi drama sa, pe care glumele, ironiile şi răutăţile nu le pot ascunde. În ciuda ciocnirilor, îşi dau seama că au nevoie una de alta, fie şi numai pentru a-şi putea mărturisi deschis dorinţele şi suferinţele, visele şi dezamăgirile, şi pentru a face astfel viaţa mai suportabilă.

20
/05
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat care sunt cei șase artiști ale căror nume se alătură pe Aleea Celebrităților în acest an: Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski (foto), Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann și Ion Caramitru.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!