„Jurowski dirijează Enescu” la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurowski-dirijeaza-enescu-la-londra/

Un concert extraordinar dirijat de celebrul Vladimir Jurowski va fi transmis online joi, 10 decembrie, pe paginile oficiale de Facebook ale London Philharmonic Orchestra (LPO) şi ICR Londra, fiind disponibil pentru vizionare timp de 7 zile.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2020

Concertul intitulat „Jurowski dirijează Enescu” conține două lucrări scrise de George Enescu, „Dixtuor” și „Simfonia de cameră”, piese rar interpretate în afara României. De asemenea, pianista Alexandra Silocea și orchestra LPO dirijată de Vladimir Jurowski vor interpreta Orchestral Suite No. 1 de Johann Sebastian Bach și, în premieră europeană, Piano Concerto No. 3, de Elena Kats-Chernin.

Evenimentul face parte din seria „2020 Vision” și a fost înregistrat la 2 decembrie, în Royal Festival Hall, sub organizarea London Philharmonic Orchestra. Va fi o incursiune în muzica clasică a secolului XXI, cu o perspectivă nouă despre marii clasici, alături de muzica pe care nu ar trebui să o uităm niciodată. Așadar, o piesă din 1811 întâlnește o piesă din 2011, când Beethoven îi întâlnește pe Nielsen și Julian Anderson. Apoi simfoniile lui Schubert preiau locul lui Beethoven și se regăsesc în dialog cu muzica lui Penderecki, Magnus Lindberg și Jonathan Dove.

Fondată în anul 1932, London Philharmonic Orchestra este una dintre cele mai vestite orchestre simfonice din lume, caracterizată printr-un echilibru perfect între vechea sa istorie şi capacitatea de a se implica în proiecte contemporane dintre cele mai îndrăzneţe.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.