Justiţia olandeză a decis că arhivele Muzeului Anne Frank trebuie să revină în Elveţia
https://www.ziarulmetropolis.ro/justitia-olandeza-a-decis-ca-arhivele-muzeului-anne-frank-trebuie-sa-revina-in-elvetia/

Muzeul Anne Frank trebuie să predea arhivele familiei acestei adolescente evreice, devenită celebră pentru jurnalul ei, care au fost împrumutate, unei fundaţii elveţiene înfiinţate de tatăl tinerei.

Un articol de Andrada Văsii|28 iunie 2013

Muzeul Anne Frank trebuie să predea arhivele familiei acestei adolescente evreice, devenită celebră pentru jurnalul ei, care au fost împrumutate, unei fundaţii elveţiene înfiinţate de tatăl tinerei.

Decizia a fost luată miercuri de către Tribunalul din Amsterdam, punând astfel capăt unei dispute juridice îndelungate. „Tribunalul ordonă Muzeului Anne Frank (din Amsterdam, n.r.) să predea obiectele fundaţiei înainte de 1 ianuarie 2014“, au decis judecătorii olandezi în hotărârea lor, publicată pe internet, informează AFP.

O arhivă de scrisori și fotografii

Arhivele, compuse în principal din scrisori şi fotografii, au fost împrumutate muzeului olandez de Anne Frank Fonds, fundaţia cu sediul la Basel înfiinţată în 1963 de tatăl ei, Otto.

Tribunalul a dispus, totodată, ca Muzeul Anne Frank să plătească cheltuielile de judecată ale fundaţiei, care a deschis acest proces în 2011.

 

Într-un comunicat, reprezentanţii Muzeului Anne Frank au spus că este „regretabil“ faptul că arhivele nu vor putea să rămână la Amsterdam. Amenajat în casa din Amsterdam în care s-au ascuns Anne Frank şi familia sa, muzeul nu contestă proprietatea documentelor, spunând că acestea au fost împrumutate pe termen lung, informează Mediafax.

Jurnalul rămâne

Jurnalul Annei Frank, care aparţine statului olandez şi a fost împrumutat de manieră permanentă muzeului, nu făcea parte din aceste arhive. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Anne Frank, familia ei, împreună cu alţi evrei s-au ascuns de nazişti, timp de doi ani, într-o anexă secretă a unei case devenită în zilele noastre cel mai popular muzeu din Amsterdam.

O poveste emoționantă

Bolnavă de tifos, Anne Frank a murit în 1945, la vârsta de 15 ani, în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în nordul Germaniei. Sora ei Margot a murit în acelaşi lagăr în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului de armata britanică, iar mama lor, Edith, a murit în lagărul de la Auschwitz. A supravieţuit doar Otto Frank, tatăl Annei. Un an mai târziu, Otto s-a întors în podul casei din Amsterdam, unde a găsit, aruncat pe jos, un jurnal scris de Anne.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, „Jurnalul Annei Frank“ a fost tradus în peste 65 de limbi şi vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare. La celebritatea „Jurnalului“ au contribuit şi adaptările sale teatrale şi cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe şcoli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar şi ţinta unor vehemente atacuri.

Otto Frank, singurul dintre ocupanţii anexei secrete din Amsterdam care a supravieţuit Holocaustului, a murit în 1980, la vârsta de 91 de ani.

Foto credit: Wikipedia

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.