-->

„Klaus & Barroso”. Fără personalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/klaus-barroso-fara-personalitate/

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului „Klaus & Barroso” de a semna cu „regie colectivă”, nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti – Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 ianuarie 2024

Neasumarea directă dă seamă, pe de-o parte, de faptul că filmul (produs de aceeaşi companie, Bold Film Studio, care s-a aflat şi în spatele „Taximetrişti”) este opera unui colectiv de prieteni, în care contribuţiile artistice se amestecă şi se completează până la indistincţie. Pe de altă parte, văd în această opţiune simptomul unui fenomen – un val recent de comedii comerciale, mai mult sau mai puţin cu pretenţii şi realizate din finanţări particulare, în care nu contează viziunea regizorală (regizorul e acolo doar pentru a face ca lucrurile să meargă), ci doar nevoia de a atrage cu orice preţ un public cât mai numeros şi, prin urmare, de a strânge bani. Ca un produs în serie, fără personalitate.

Asta nu ar fi ceva condamnabil în mod automat, dacă nu ar fi invocate, indirect sau pe faţă, două argumente majore pentru a crea un fel de presiune publică şi pentru a justifica eschiva în faţa unor eventuale critici – „sunt fonduri private, deci facem ce vrem” şi „ne ocupăm de filme de public, fără mari ambiţii, şi aducem sute de mii de spectatori în săli, care se simt bine, aşa că discuţia e închisă”. Da, numai că, la fel ca în alte arte, nici în cinematografie succesul la public nu se suprapune decât uneori cu valoarea. Şi, în ciuda democratizării gusturilor, se poate spune în continuare că există filme bune şi filme proaste (indiferent dacă sunt de autor sau comerciale).

Iar „Klaus & Barroso”, deşi promovat ca o comedie, este stupefiant de lipsit de umor, judecat chiar şi în raport cu genul popular de la care se revendică. O comedie cinematografică bună are nevoie de o minimă subtilitate a dialogurilor, de o complexitate a personajelor şi de o fineţe a situaţiilor, de ritm, de ceea ce cu un termen desuet s-ar numi mizanscenă.

Aici, arsenalul pus la bătaie este dintre cele mai facile şi stridente. Sigur, premisa avea potenţial, chiar şi în pofida dificultăţii inerente şi asumate de a filma într-un singur spaţiu închis – pentru a face bani rapid, doi fraţi, unul barman (Nicolae) şi unul bodyguard („Micutzu”) dau spre închiriere, pe ascuns, clubul de noapte al şefului lor pentru o petrecere a burlacilor (organizată de un naş, Alexandru Ion, în cinstea viitorului său fin, Carol Ionescu), care, evident, degenerează.

De aici rezultă o înşiruire de personaje-tip extravagante, cu trăsături fizice şi de personalitate pronunţate, şi o serie de situaţii absurde sau burleşti. Însă perspectiva celor trei scenarişti şi regizori despre modul în care se presupune că arată o comedie de public eficientă este extrem de puţin stimulantă.

Multe prim-planuri pe grimase sau unele cadre ceva mai largi atunci când e nevoie de atenţie şi pe anumite mişcări corporale (în special în cazul lui „Micutzu”, care încearcă, previzibil, să obţină un efect comic prin contrastul dintre aparenta duritate sugerată de un corp masiv şi o ascunsă blândeţe interioară, însă fără succes, pentru că jocul e căutat). Apoi sunt replicile, multe livrate ca poante, dar fără o pregătire prealabilă suficientă a situaţiilor sau aruncate uneori fix înaintea unei tăieturi de montaj, ceea ce le scade potenţialul efect.

Dar cea mai supărătoare e senzaţia că filmul e doar o colecţie de scheciuri mai mult sau mai puţin inspirate (în principal între două personaje) şi că momentele nu se leagă organic între ele şi că totul trenează. Deranjată de bădărăniile bărbaţilor, stripteuza jucată de Mădălina Craiu e uitată de scenariu singură la o masă de la bar, unde doar stă şi face origami, atunci când nu trebuie să răspundă avansurilor stângace ale bodyguardului. Soţia şefului absent care vine supărată la club (Victoria Raileanu) e băgată într-un birou, unde acelaşi protagonist interpretat de „Micutzu” tot intră să îi aducă de băut şi să îi asculte supărările la adresa soţului infidel, şi acolo rămâne până spre sfârşit.

Iar în tot acest timp, după ce ocupaseră prim-planul la începutul filmului, grupul de bărbaţi petrecăreţi e de asemenea aproape abandonat (nici venirea unui vecin dubios, jucat de Şerban Pavlu, nu dinamizează prea mult ritmul). Iar finalul, când apariţia neaşteptată a altor personaje îi aduce pe toţi împreună, nu reuşeşte să omogenizeze acest amestec pestriţ – decupajul scoate în faţă patru-cinci personaje, iar restul rămân un simplu decor.

„Klaus & Barroso” mi-a lăsat impresia unui film precipitat, cu gaguri stângace, cu o regie impersonală şi în care dialogurile şi situaţiile au fost scrise exclusiv cu gândul la presupusul lor impact comic imediat asupra unui public cât mai larg şi fără a ţine cont şi de spectatorii în căutare de ceva mai sofisticat.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.