Kurt Cobain: Montage of Heck, în deschiderea TIFF Sibiu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-cobain-montage-of-heck-in-deschiderea-tiff-sibiu-2015/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 – 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei „Kurt Cobain: Montage of Heck”, de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Filme din SUA, Mexic, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, dar şi România vor fi prezentate publicului în şapte spaţii: Piaţa Mare, Faust Cafe Und Disco, Parcul Sub Arini, Muzeul Astra, Cetatea Cisnădioara, Teatrul Gong şi Librăria Habitus, notează Mediafax.

Acestora li se adaugă un nou spaţiu de proiecţii, la poalele munţilor Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului, unde producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăţi culinare specifice zonei şi unde va rula, în cea de-a treia zi de festival, comedia care a deschis festivalul de la Cluj-Napoca, „Poveşti trăsnite/ Relatos Salvajes” (regia Damian Szifron, 2015).

Printre cele peste 40 de producţii aflate în programul festivalului se numără câştigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2015, „Comoara” (2015), de Corneliu Porumboiu, „Trash” (2014), cel mai nou lungmetraj al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru pelicule ca „Billy Elliot”, „Orele/ The Hours”, „Cititorul/ The Reader”, dar şi „De ce eu?”, la proiecţia acestuia de urmă urmând să fie prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea şi Mihai Constantin, cât şi producătorul Oana Giurgiu.

Toate proiecţiile din Piaţa Mare a oraşului încep la ora 22.00, iar accesul este liber. Pentru celalalte spaţii, preţul unui bilet variază de la 5 lei la 15 lei.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), un eveniment care a prezentat 223 de producţii din peste 60 de ţări şi a avut circa 850 de invitaţi români şi străini, s-a desfăşurat în perioada 29 mai – 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto: Kurt Cobain: Montage of Heck, TIFF Sibiu – tiffsibiu.ro

04
/04
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Tarzan 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/04
/14

NexT 2014 continuă cu un weekend încărcat de filme bune și evenimente. Pe 5 și 6 aprilie secțiunile noi li se alătură cele pe care spectatorii le-au îndrăgit anii trecuți.

04
/04
/14

Pe 4 și 5 aprilie Nae Caranfil şi Corneliu Porumboiu vă dă întâlnire la NCRR din incinta Muzeului Național al Ţăranului Român. Vineri, 4 aprilie, de la 20:30, puteţi viziona Closer to the moon, în prezenţa autrului Nae Caranfil, iar sâmbătă, 5 aprilie, de la 20:00, la Al doilea joc, alături de Corneliu Porumboiu.

03
/04
/14

Eşti liceean? Atunci ești invitat să vezi filmele Cinema-Edu şi să câştigi premii. Participă la concursul „Do you speak cinema?”, arată că eşti original şi creativ şi ai şansa să îţi alegi chiar tu ce vrei să câştigi.

03
/04
/14

The Selfish Giant / Uriașul cel egoist, în regia britanicei Clio Barnard, a câștigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti pentru Cel mai bun film. „Este un extraordinar film de debut ce continuă tradiția britanică impusă de Ken Loach și Mike Leigh.”, şi-a motivat decizia juriul.

03
/04
/14

Împătimiții documentarelor din Timișoara sunteți așteptați duminică, 6 aprilie, la Filarmonica Banatul, pentru o zi plină de proiecții pe gustul gustul lor, la Caravana Docuart.

02
/04
/14

Cinci filme intense pe subiecte ca poliția politică, anii de închisoare ai lui Nelson Mandela, consecințele consumerismului și intruziunea politicului în viețile personale vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (8 – 13 aprilie), în secțiunea Panorama, într-o subsecțiune dedicată Eye on Films.

02
/04
/14

Filmul Cainele japonez, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, care a fost proiectat la Festivalul New Directors/ New Films, de la New York, este "portretul fascinant al unei drame acute care se naşte din ritmurile vieţii reale", scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

02
/04
/14

Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film București se va încheia astăzi, 2 aprilie. În cadrul Galei de închidere, actorul Dan Nuțu va primi Premiul de Excelență al ediției aniversare a festivalului.

31
/03
/14

CRONICĂ DE FILM. „Noah”, cel mai recent şi mai puţin reuşit film al americanului Darren Aronofsky, nu fructifică potenţialul narativ şi vizual al povestirii inspiratoare, favorizând o tratare facilă a unor presupuse dileme existenţiale.

30
/03
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Divergent”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

28
/03
/14

CRONICĂ DE FILM Ignorat anul trecut de juriul de la Cannes, însă premiat recent cu Oscarul pentru film străin, „La grande bellezza” este un exerciţiu seducător de autoflatare din partea lui Paolo Sorrentino.