Kurt Elling, una dintre cele mai bune voci ale jazzului contemporan – la București în 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-elling-una-dintre-cele-mai-bune-voci-ale-jazzului-contemporan-la-bucuresti-in-2015/

Cu un premiu Grammy şi câte o nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 discuri ale sale, Kurt Elling, americanul din Chicago, setează standardele vocaliştilor de jazz.  Concertează în premieră la Bucureşti pe 5 Martie 2015, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2014

Te ia de mână, te conduce printr-o poveste, îți dă drumul în gol, doar ca să te prindă din nou. E vocea lui Kurt Elling, omul care aduce împreună pe aceeași scenă rimele albe și jazz-ul multicolor.

Prezența magnetică a lui Kurt Elling ne duce cu gândul la Frank Sinatra. Nu și la strălucirea reflectoarelor însă, pentru ca la Elling, ceea ce strălucește cel mai tare e cuvântul. Citează în versurile sale poeți precum Rumi sau Pablo Neruda, într-un mix de epic și liric, presărat cu momente nebune de improvizație și scat singing.

Într-o permanentă schimbare, pe un teritoriu extrem de vast, stilul lui Kurt Elling evolueaza continuu și, odată cu el, ceea ce noi numim jazz.

Pe 5 Martie 2015, Kurt Elling va prezenta pe scena Sălii Radio proiectul ‘’Passion World’’, prin care artistul american explorează metamorfoza iubirii într-o călătorie muzicală în jurul lumii, prezentând publicului cele mai rafinate şi apreciate balade de dragoste şi despărţire.Line Up: Kurt Elling-voce; Gary Versace-pian; John McLean-chitara; Clark Sommers-bass; Bryan Carter-tobe.

Bilete la concertul lui Kurt Elling

Biletele pentru acest eveniment costă 85, 125, 145 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

15
/04
/15

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

15
/04
/15

Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).